It smells like Christmas…

Nu cozonac încă… un mic brad in casă și puține ornamente din cutiile de anul trecut la grămadă…. câte o  lumânărică mai veche… lucruri pe care nu le-am aruncat niciodată… sunt aici de când mă știu.

Instalația de brad din copilăria mamei… încă merge perfect, probabil consumă mult, mai mult decât o grămadă de LED uri moderne dar nu contează…. nici nu aș vrea să mi închipui unde ar trebui să caut un bec în serie pentru ea vreodată…

Pisicul sub brad…agață beteala…

Cred că e printre primele dăți când am făcut sinură bradul… de obicei cu soră mea făceam, dar anul ăsta e încă la muncă și am ajuns prima acasă. se schimbă multe dar sunt lucruri care nu aș vrea vreodată să le las în urmă….

Urăsc vocea…

Uneori îmi urăsc vocea. Când devine pițigăiată la telefon sau fată în față de nervi ascunși pe care încerc să îî evit întodeauna. Niciodată nu țip de nervi, niciodată nu strig… dar vocea aia, tonalitatea aia…. nu știu dacă alții o recunosc dar eu o urăsc. Pentru că urăsc să mă enervez. Pentru că desi unele lucruri care ți se spun sunt enervante. Unele cuvinte, sfaturi, cicăleli, idei, situații. Dar nu mi plac nervii exprimați prin voce. Aș prefera să alerg în loc să țip la oameni de care mereu mi-e dor când nu sunt lângă mine și atunci când nu sunt mor de dor și de dragul de a avea cu cine sa mă cert. De ce sunt așa ? Oare voi reuși așa pe vremuri șă mă eliberez prin scris…. știu că ce am scris aici nu s-ar putea califica ca o primă postare… dar cumva e continuarea unui blog al meu mai vechi la care renunțasem de foarte multă vreme…. o să îl zic într-o zi atunci când cineva va citi ce scriu eu aici și ar vrea să știe trecutul… dar vreau o pagină nouă momentan….

Și o voce mai puțin pițigăiată…
Continuă lectura