Doctorii si stirile

Un milion de gânduri aveam în cap și voiam să scriu. Nu prea au rost cuvintele mele știu și nici nu am motive întemeiate să mă apuc să scriu așa ceva dar… ați văzut vreodată vreo știre favorabilă doctorilor la televizor? Vreun comentariu favorabil la adresa lor? Nu și nici nu o să vedeți. De câte ori se întâmplă ceva tragic într-un spital, este urmat de o mie de reportaje cu titluri cât mai dezastruoase: pacient lăsat să moară, pacient plimbat într-o mie de  spitale, încă un dezastru în spitale românești etc etc și pot să mai adun astfel de titluri. Dar toate sunt tragice și scrise/ spuse în așa fel încât să se dea vina cât mai mult pe medici sau asistente. Eventual câte un reporter deștept citează câte o statistică și vorbește în termeni pompoși despre medicamente sau situații despre care habar nu are și gata. Și dacă cumva se va afla între timp că nu medicul a fost vinovat de câte ceva, nici măcar nu va apărea știre favorabilă vreodată.

Nu se face știre despre nimic bun.

Se inventează epidemii și boli și cazuri prezentate din ce în ce mai tragic și în termeni sofisticați.

Rezultatul? Scade într-un mod oribil încrederea în medici. Și toți au câte o idee „așa e în spitalele de stat” care este falsă, o prejudecată formată doar parțial din mini experiențe negative și în rest de știrile de la televizor și din ziare, dar în principal de la televizor.

Ah și să nu mai vorbesc de comentariile lăsate de cei care citesc știrea: toate au în principal ideea, că dacă dădeai șpagă mai multă, mai la multă lume, se găsea un leac miraculos, sau un pat într-un spital supraaglomerat sau orice fel situație din sistem putea fi rezolvată doar cu șpagă mai multă. Și de vreme ce nu s-a dat șpagă nenorocitul de medic a omorât pacientul.

Mă, oameni buni! Voi sunteți normali la cap? Cum naiba să credeți că dacă cineva ar fi dat mai mulți bani ar fi supraviețuit în vreun fel dintr-o situație fără ieșire. Da, înțeleg ideea de a ne convinge că poate e ceva care ne salvează și ne punem speranța în bani… dar totuși? Să acuzați medicii că omoară oameni? Da, sunt șpăgi, sunt domenii cu șpăgi mari, sunt locuri în care nu puteți ajunge să fii operat dacă nu ai dat o atenție… dar nu cred că se poate reflecta la situațiile de viață și de moarte…

Da, tragediile atrag atenție și sufletul celui rămas în urmă îndurerat caută un vinovat… dar poate uneori nu e niciun vinovat. Poate nu există țap ispășitor. Și nu cred că dacă aduci știrile acestea mizerabile vei găsi liniște și dreptate și clar nu aduce înapoi pierderea- de orice gen ar fi.

De unde s-a accentuat ce simt eu acum? E un caz care tot apare la protv în ultimele zile. Cel cu fetița „plimbată între spitale”. Departe de mine de a minimiza durerea lor… eu am ce am doar cu știrile și felul lor de a prezenta ce s-a întâmplat. Pentru că mi s-a sfâșiat inima in mine de durerea lor și mai ales de privirea pierdută a acelei mame, care nu cred că va mai putea fi normală și sănătoasă la minte și suflet vreodată după așa ceva.

Dar au fost aberații în prezentarea știrii în stil caracteristic al reporterilor, plus neadevăruri și jocuri de cuvinte. Și m-am simtit atacată pentru că am lucrat multă vreme în acest spital și cunosc cât sunt de profesioniști și cum își fac treaba și cât de mulți copii au fost salvați acolo. Dar despre asta nici că veți vedea vreodată o știre.

Deci în primul rând reporterul zice: că medicii nu s-au pus de acord dacă copilul are amigdalită, roșu în gât sau otită. Păi în primul rând dacă faringele și amigdalele sunt roșii eu o să numesc diagnosticul amigdalită dacă mi se pare că amigdalele sunt mai inflamate, sau doar angină eritematoasă, sau faringită acută și părinților le voi spune pe scurt că are roșu în gât. Deci nu e absolut nicio diferență între termeni. Dacă are puroi pe amigdale aș specifica oamenilor acest lucru. Apoi, orice infecție în gât poate să aibă ca efect secundar, ca să zic așa – o otită. Și nu e exclus ca dacă o răceală se prelungește, sau ai sentimentul că s-ar fi putut relocaliza în urechi și să dea o mică otită. Și aș trimite copilul la ORL să îi examineze timpanul, urechea sa vadă dacă e ceva mai grav sau nu. Otita poate să se complice și mai neplăcut și să dea otomastoidită-encefalită-meningită. Deci poate fi grav. De aia vreau un ORL-ist. Plus că nu explică nimeni cine și de ce au trimis copilul la Matei Balș? Pentru asta trebuie să există în evidența MB un bilet de trimitere care se păstrează acolo pentru orice consultație- da, una din știri zice de ceva de bilet de trimitere, dar nu specifică dacă e de la Grigore sau nu. Dar poate părinții sau dus ei singuri, cum fac de multe ori părinții când li se pare că nu sunt de acord cu tratamentul medicului. Și la Balș sunt boli severe infecțioase, nu are rost să amesteci cu copii neinfectați. Evident îl retrimiți în pediatrie- și dacă părinții zic nu ne trimiteți la Grigore, acolo am fost și nu ne place de ei, îl trimiți la următorul spital care urmează ca locație- ALfred Rusescu. Să văd eu reporter care caută informații despre „roșu în gât” fără să vorbească aberații.

După aia aberația numărul doi: dacă copilul s-a văitat de injecție de ce asistenta a continuat să administreze substanța? Păi câți copii ați văzut să nu se vaite de injecție??? E vreunul căruia să îi placă și să nu se vaite? Ar trebui să nu mai tratăm pe nimeni? Și da, din păcate pentru paracetamol injectabil nu se fac teste alergice. Dar întrebi omul dacă a mai luat la viața lui ceva pentru febră și durere: a luat nurofen și l-a tolerat? a luat panadol/paracetamol sirop și l-a tolerat? atunci poate nu e alergic. Deși probabil e altceva în substanța din injectabil care face rău…

Următoarea aberație: cică în momentul stopului asistenta a ieșit să dea un telefon. Dar zisă pe tonul de parcă a ieșit asistenta să vorbească despre vreme și filme nu ca să vorbească cu un medic. Da, asistentele nu știu să resusciteze neapărat ceea ce e un deficit. Și femeia panicată a ieșit să cheme medicul. Asta pentru că nicăieri pe planeta asta nu trebuie un medic să stea lângă un copil sau pacient ori de câte ori primește injecție de vreun fel în caz că se întâmplă ceva. Dar cine ne învață să resuscităm. Știți că pe medici rezidenți pediatri nu vor să îi învețe manevre de resucitare pe motivul că legea zice că trebuie să fie un medic de terapie intensivă acolo care să facă asta. Și de aia nu permit nici învățatul intubații, defibrilărilor etc. Aici e totul anormal și asta e una din cele mai aberante lispuri ale sistemului medical. Că nu lasă pe toți să învețe măcar minimul de bază, dar nu doar pe manechine și păpuși ca să nu înțeleagă nimic în viața reală… E de ajuns o astfel de tragedie să aducă în prim plan ideea asta. În alte țări au truse de prim ajutor peste tot în supermarketuri sau pe stradă și toți știu măcar o defibrilare. Toți adică toți oamenii care au cel puțin 8-10 clase.

În fine nu vreau să comentez nimic despre faptul că disperată mama a luat copilul și a alergat singură pe scări la terapie intensivă.  Sunt convinsă că ea și-a luat copilul în brațe. Pentru că e ceva ciudat aici… în plus nimeni nu face nimănui turul spitalului: aici aveți scările către terapie intensivă, aici e secția de boli digestive etc… Dar se mai întâmplă să care mamele singure copii, se mai întâmplă să nu fie un lift disponibil. Doar că nu în felul în care au descris ei în știre. Pentru că cineva în situația aceea nu ar fi avut puterea să fugă cu copilul în brațe și să întrebe prin spital unde e terapia să mergem la resuscitare.

Și mai tot zic asta cu perfalganul de parcă ar fi altceva decât banalul paracetamol. La felul cum vorbesc ei, știriștii este ca și cum acesta era otravă injectabilă, medicii știau de când lumea că este otravă injectabilă și tot îl dădeau la oameni. Că se administrează lent perfuzabil sau direct în branulă. Dar nu e vorba de în perfuzie sau branulă. E vorba că atunci când îl pui direct în branulă tot îl diluezi suficient. Nu la fel ca și cum ar fi administrat în 12 ore, dar atunci are un pic alt rol. Și nu ar fi ajutat dacă nu ar fi scăzut temperatura pe loc atunci. Că doar pentru asta îl dădeau, nu ca antiinflamator de lungă durată, ci pur și simplu trebuia scăzută atunci temperatura. Și s-a dat așa la mii și mii de copii, fără nicio problemă.

Și au mai fost aberații în știri, sunt convinsă că mamei i se pun tot felul de vorbe în gură pe care nu le-a spus. Cum ar fi despre faptul că a văzut că imediat după moartea copilului cineva lângă ea a rupt de pe perete nota internă care se referea la Perfalgan. În fine, aceste mici vorbe puse aiurea sunt de prost gust și mă îndoiesc că au vreo legătură cu ce au zis de fapt părinții. Voi chiar credeți că în momentul acela s-a gândit cineva să rupă anunțul de pe perete ca să nu îl vadă mama??? Dar asta cumva în văzul mamei totuși…

Deci mi-e silă de știrile acestea.

Și mi-e groază de oamenii care cred că știu despre ce vorbesc fără să știe.

Fi-v-ar șpaga! Mi-e silă de banii voștri! Și de exagerările legate de aceștia.

Prefer să plec departe, unde nu doctorii sunt de vină pentru orice nu merge bine și unde sunt totuși apreciată și bine plătită.

Aș vrea of să nu se înțeleagă greșit. Inima mi-e și mie îndurerată de durerea femeii, a ei e mai presus de cuvinte, de alinare, de orice fel de comentariu. Mi se zbârlește părul pe mine când o ascult și mă cuprinde o tristețe incredibilă. Pentru că nu e ceva din care să ți revii vreodată. Și am să mă rog pentru ea și pentru suflețelul mic.

Eu doar îmi exprim propriile mele frustrări, pe sistemul care nu poate decât să dea vina pe medici într-un mod dezagreabil, incorect, răstălmăcind cuvinte și situații.

Pentru că mi lipsesc…

Îmi lipsesc, recunosc cuvintele scrise de mine cu măiestrie sau nu. Blog doar pentru mine cred. Nu știu dacă va citi cineva vreodată. Am văzut că sunt foarte în vogă bloagele cu mămici. Mai am până acolo. Doar că cred că atunci va fi interesant pentru că blog de mamă-pediatru. Ar trebui să însemne ceva. Ori se va putea învăța ceva din el, ori va fi cel mai idiot blog din lume. Dar nu contează. Pentru că asta sunt eu. Momentan mă simt un copil și mă enervează diverse lucruri. Pițipoancele. Cu cât mai accentuat sindromul de pițipoancă cu atât mai mult.

Mă enervează să nu am timp. Am multe persoane cu care să mă văd și cu care să vorbesc la telefon și nu prea am timp de telefoane. Asta pentru că durează mult o conversație. Am de desenat, de învățat, de pictat, de citit toată neonatologia.

O să iasă amalgam din ce am scris eu aici, dar nu e nimic.

Știu că lumea care face copii- pentru ei e o experiență unică- pentru mine- acum sunt atâția copii care vin pe lume și toți își lasă impresia asupra mea așa câte un pic- un năsuc, o mânuță strânsă… unul mic care suferă și pe care am senzația că nu pot să il alin. Pentru că de cele mai multe ori, la vârste așa de mici și nu numai, medicina vindecă sau încearcă să vindece doar fizicul.

Într-o zi o să pun și poze. Când o să încep să mă înțeleg mai bine cu DSLR-ul.

Și promit chiar promit că o să învăț să scriu un pic așa…