Promisiune

Am o promisiune de făcut. Nu, nu e nici anul nou, dar simt eu nevoie să fac o promisiune, să o văd scrisă și aruncată printre filele Internetului care nu iartă greșeli. Propriul meu critic și client.

Să incep prin a spune cât de bine m-am simțit în ultimele luni făcând un pic de fitness regulat. Cât de bine m-am simțit când lumea a recunoscut o schimbare în bine la mine. Că pot să urc scări și să alerg cât de cât fără să mai gâfâi ca un tren cu aburi de pe vremuri. Că pot să stau dreaptă și să mi țin mușchii încordați fără să mai fac febră musculară non stop la cel mai mini efort.

Și mai trebuie să zic că m-am îndrăgostit de nou născuți. Sunt niște minuni și îmi umplu mereu inima de bucurie când îi văd și am senzația că mă aflu în prezența vieții mai mult decât oricând.

Și vreau și eu o mică ființă.

Așa că promit în așteptarea ei…

Nu mai renunț total la sport niciodată să ajung o legumă de canapea. Să fiu fit, sănătoasă și cât mai pregătită fizic în primul rând. Să primesc acel bebe sănătos și să nu fie probleme. Să nu fiu un mediu îmbuibat cu toxine, grăsime și zahăr.

Micul pas 1 l-am făcut deja, trebuie să continui pe același drum.

Pasul 2 e mai dificil pentru că am senzația că undeva în psihic e o dependență de ciocolată… doar bio am voie maxim. Nu altceva… Nu foietaje din comerț. Mai degrabă ce fac eu în casă la care pot selecta ingredientele. Asta e problema mea, pentru că deși pentru sport am mai multă voință, la acest aspect se pare că am mult și mult de lucrat. Uf oamenii și dependențele…. bine că nu fumez. Dar cumva e același efort. Chocaholică sunt.

Promisiunea mea este că voi face tot ce pot pentru a fi un mediu de creștere primitor și sănătos… și o să fac tot posibilul să mă țin de cuvânt.

Anunțuri

Mare mare partea ! Vama vecheeeee

Eh cu Vama e cu totul altă poveste. Citeam zilele trecute pe un blog al cuiva care fusese de curând aici că s-a plâns că terasele nu sunt ca în Belgia, Portugalia, porumbul copt nu se dă prin unt, bla bla și tot felul de alte lucruri la care visa persoana respectivă și despre care mă gândesc că nu se întâmplă nicăieri în România. Dar Vama nu e România și nu e nevoie să o transformăm într-un loc fițos și plin de oameni care merg la mare doar ca să stea la piscină și să fluture mașinile scumpe și aerele de oameni importanți cu bani. Pentru asta sunt alte locuri. Și mă bucur că se întâmplă așa. Astfel de persoane calcă o dată de două ori prin Vamă, se vaită în sus și în jos că le lipsesc facilitățile fără de care nu pot trăi și apoi pleacă în alte țări și stațiuni și scapă momentan de ei acest loc neinfectat total de fițe.

În Vamă se merge cu cortul. Dacă ai îmbătrânit- cum mă simt eu câteodată, sau vrei să stai mai mult de 2-3 nopți, da, poți să cauți o pensiune. Sunt multe drăguțe, dar eu mă simt atașată de Elga Punk Rock Hostel de vreo 2 ani încoace. În Vamă se poate mânca la terasă din când în când, dar frumos e la Roată. Mâncare pe care o vezi și ți-o alegi, fetele simpatice- uf mi-era milă că lucrează de dimineața până seara… Seara câte o pizza luată la pachet pe plajă sau în curticică la Elga. Nu zic nu, poți să sărbătorești și să mănânci festiv în oraș, stând la un restaurant/terasă unde comanzi, aștepți, chelneri, bacșiș etc. Asta ca să ai senzația de ieșit în oraș. Dar nu merită foarte mult. Doar ești ieșit de tot în oraș.

În Vamă se bea cozonac. Se iau diverse de la supermarket și apoi stai sub umbreluțe la Stuf în față seara. Dansezi, te mai amuzi de câte un individ care nu știe pe unde se află. Te plimbi în apus spre Bulgaria și vezi corturi și rulote. Asculți peste tot muzică bună. Aproape 100% exclusiv muzică bună. Departe de aiureala acustică din Mamaia. Se simt oamenii pe stradă altfel. Sunt mai legați și e multă iubire în aer. Eu așa vizualizez locul acesta. Plus că vamaioții de mai demult s-au făcut mari și e interesant să îi vezi cu câte un copil atârnat de gât. Aici încă se fac focuri de tabără, se adună lumea cu chitările seara. Se poartă incă plete și jeanși rupți fără să comenteze nimeni nimic, fără să se uite ciudat la tine că nu te-ai conformat normelor sociale de intrare în stațiunile din Nord. Se ridică lampioane seara în aer. Și se adună lumea și nu contează că nu îi cunoști, dar poți sta să râzi cu ei. Poți să dai câte un leu pe stradă celor cu motive care de care mai ciudate.

Ah cred că am depășit deja 50 de puncte de bile albe…

Sunt și câteva negre… dar mai puține.

1. Apar indivizii și individele cu pretenții mari care vor să transforme orice loc din țara asta în loc cu bumți-bumți, fițe și special amenajat pentru ei. „Fată, aici nu e ca în Mamaia” „Hai să mergem în club și noi” „E plictisitor aici” „Unde e restaurant de zece stele?”. Bine că nu supraviețuiesc multă vreme aici.

2. Au apărut niște omișori colorați pe plajă, care păzesc umbrele și șezloange, uneori fac scandal să te muți de sub o umbră în ideea că oamenii și-au plătit șezloangele și bucata din jurul umbrelei de răchită le aparține total. Eh parțial îi înțeleg, pentru că dacă dai 2 X 15 lei pe cuplu pentru 2 șezloange, vrei să îl folosești toată ziua și să poți migra la umbră când ai nevoie. Dar pe de altă parte, nu este plajă privată, nu sunt scrise reguli nicăieri, nu se dă niciodată niciun fel de bon pentru ce ai plătit. Iar dacă cumva plătești cu o zi înainte… riști să plătești și oamenii să cam uite ce ai rezervat sau că te-au cunoscut. Mă rog, afacere românească. Dacă vrei să faci scandal se poate, dar nu are rost. Și am stat pe șezlong doar când voiam să citesc în rest pe plajă clasic e mai bine. Și nu sunt fanul statului în soare la orele prânzului.

3. Deși am văzut multă lume care tot strânge gunoiul lăsat în urmă- chiar chiștoace de țigări a adunat o familie de lângă mine, mulți adună și cojile de semințe în recipiente improvizate, nu lasă sticle și alte ambalaje în urmă, sunt muuulți care în stilul românesc caracteristic aruncă pe jos tot ce se poate. Și de asta nu e curățenie peste tot.

4. Apa e un pic mai adâncă. Adică e cam greu pentru copiilașii care nu știu să înoate sau cei mici care știu, dar trebuie oricum supravegheați non-stop. Dacă sunt valuri nu prea se pune problema de intrat în apă.

5. Ca peste tot în stațiuni e greu cu mâncarea. Dacă noi ne putem adapta cu toate pretențiile noastre legate de mâncatul sănătos, și am evitat lucrurile discutabile înlocuindu-le cu alternativa cea mai apropiată de noi, e mai greu pentru un copilaș sau bebe mic. Pentru că evident nu ai chef să stai să pregătești și să gătești chiar dacă ai ceva bucătărie – mă refer aici pentru cazul bebelui care mănâncă mai pasat. Și chiar la copiii mici e greuț pentru că or să tot saliveze la prostiile de pe stradă și de peste tot și asta înseamnă shaorma, clătite, prăjeli etc. Lucruri pe care cu siguranța le găsești atunci când mergi oriunde în stațiuni. Fast-food și zahăr. În fine, problema asta se întâlnește peste tot, dar eu cred că există soluții…

6. Negustorii ambulanți. În cele din urmă au apărut și aici, e ultimul loc în care mă așteptam să apară. Pentru că le era frică pe vremuri. Poate era mai bine când avea Vama faima de periculoasă. Nefondată de altfel. Măcar ținea la distanță negustorii cu „zmeurica, zmeurica”.

În fine sunt mai multe de povestit și de spus, dar e clar că din punctul meu de vedere nici măcar nu poate exista comparația Vamă-Mamaia. Prima câștigă. La distanță.

Marea Neagră – partea ! Mamaia

La mare la soare… recunosc, nu sunt cel mai mare fan al prăjitului pe nisip ca peștele între orele 12-16, uitată pe nisipul încins ore întregi, dar marea mi-a plăcut întotdeauna. Și marea noastră mai mult ca altele. Știu că e mai murdară, mai necivilizată, mai urâtă decât alte locații de mers și lenevit la umbreluță, șezlong și nisip, dar îmi dă un sentiment de „acasă”. De vacanțe din copilărie. Sunet de valuri. Si să fim serioși, nu prea rețin niciodată mult din ce a fost urât, decât cumva anecdotic. În fine trebuie să recunosc, în ultimii ani mi-a crescut simțul critic din anumite puncte de vedere, și da, am și eu câte ceva de comentat. Veți vedea imediat.

În copilărie, când plecam la mare, plecam frumușel noaptea, cu 2 autostrăzi de traversat (sau ce mai era înainte de Autostrada Soarelui), tot Bucureștiul, rătăcitul pre-GPS, vomitatul copiilașilor – a.k.a. noi, pe drum. Dar ajungeam, nu ne interesa unde neapărat. Eram fascinate de hoteluțe, de ce oferă fiecare cameră. Asta are oglindă, asta are, tablou, aici e balansoar, aici se vede marea etc. Și nu ne făceam griji de nimic, nu de bani… nu de faptul că n-aveam pat mereu, că mesele incluse în bilet nu erau neapărat mereu bune. Noi nu aveam griji. Pentru noi era fascinație mare și amintiri plăcute. Miros de hotel. Miros de restaurant care gătește în continuu în cantități uriașe pentru oamenii muncii. :)). Și înotat, alergat, făcut castele, plimbări seara. Mami vreau vată de zahăr, mami vreau vreau vreau. Și nu conta că e Eforie, Mamaia, Venus, Saturn sau orice altceva. Cred că de Mamaia am plâns noi cel mai mult. Pentru că la un moment dat s-a întâmplat ceva numit privatizare și ne-au furat posibilitatea de a merge acolo. Și ai mei nu erau de genul să caute gazdă, cazare. Trebuia să fie cu biletul clar cu masa inclusă. Nu prea mergea așa. În fine de înțeles. Costuri mai mari, dacă mâncai în cameră însemna spălat de vase și toată munca de care încercai să fugi ca și mamă în concediu. Dar totul în mintea noastră de copii era învăluit într-o aură mistică.

Și așa a rămas multă vreme. Până ne-a pocnit rebeliunea și am început să plecăm singure, cu stat în gazdă, supermarketuri, cu fetele, dormit când voiam noi și mers la plajă fără grija mămicească. Vremuri care nu vor mai reveni. Dar ăsta e mersul vieții probabil.

Ah și după ce am descoperit iubirea și Vama totul s-a schimbat. Pentru că pentru mine, Vama e încă învăluită într-o aură diferită de orice altceva.

Dar voi reveni.

Pentru început trebuie să fac un bilanț legat de faptul că am revizitat Mamaia după multă vreme pentru câteva zile și apoi am „vizitat” Vama muuulte zile și prin prisma gândirii critice pot să le expun cu bune și rele. Sper că nu mi veți găsi vină dacă… Vama nu prea are multe rele… în ochii mei. Gusturile nu se discută.

Mamaia

Bune:

1. Oriunde ai fi pe acolo cazat ești super aproape de plajă și de apă. Bun pentru leneși și pentru cei care au venit direct după muncă și au picat lați în primele două zile de concediu.

2. Mergi muuult în apă și nu se face adâncă. Bila albă mare pentru copiii care învață să înoate. Asta am făcut eu acolo pe vremuri.

3. E mult de plimbat pe lung și deci poți să te plimbi pe lângă mare și în același timp prin stațiune.

4. Arată destul de frumos, aproape ca stațiuni de prin alte țări. Nu mi săriți în cap pentru că am și rele de povestit.

5. Sat de vacanță, arată ca în copilărie, poate un pic mai vopsit.

6. Plaje curățele și frumos aranjate. Vezi plaja Algida.

7. Nostalgia copilăriei.

Rele

1. Manele. Reclamă la manele pe stradă. Concert de manele. Bleah bleah bleah.

2. Hmmm calitatea oamenilor. No comment, dar nr oamenilor de calitate e clar mai scăzut ca în alte părți. Poate am eu ceva cu pițipoancele siliconate peste tot care stăteau pe plajă la piscina de la barul din marginea plajei. La oamenii care purtau lanțuri groase… la maneliști!!! La mamele care nu luau copiilor fresh de fructe de la taraba unde îl storceau proaspăt pentru că luaseră deja vată de zahăr sau acadele. Bleah and bleah.

3. Hotelul ca în copilărie. La propriu. Necurățat de atunci probabil. Pe același praf am pus și eu mâna când eram copil. Același miros în aer. Același miros pe holuri. Te lovește nostalgia în față, nări, ochi. Poate am dat eu de unul din puținele nerenovate, nu știu precis.

4. Țac țac și bumți bumți. Peste tot. Serios oameni, nu se împarte lumea în maneliști și bumțitori whatever they’re called. Dar aș spera prea mult la un mini bar rock, sau care să se apropie pe același continent cu rockul.

5. Prețuri mari și porții mici. De două ori mănânci mai mult în Vamă de aceeași bani. Și mâncare mai bună. Roată rulezzzz.

Per ansamblu… frumoasă arhitectura zonei din punct de vedere geografic și nu numai. Dacă vrei să te păcălești că sunt fițe, probabil că sunt. Adevărul e că nu știu cum sunt plajele private, la piscină nu aș fi mers… de ce ai merge la piscină când ești la mare? Și în afară de La mama nu am stat la alt restaurant. Dar nu cred că m-aș întoarce acolo. Deși familiile cu copii cred că se simt în regulă. Și sunt convinsă că sunt prea obosiți să asculte bombardamentul de bumți-manelo sunete din jur. Și poate cumva, prin magnetismul oamenilor similari, procentul mic de oameni în regulă, acel 1% se găsesc pe undeva în vreo situație în Mamaia, visând la Vamă.

Dar serios, pentru fițe și confort aș recomanda alte țări.