Mecanica relațiilor…

Hmmm e greu de zis ce face o relație reușită să fie reușită. Iar revistele de femei sunt pline de tot felul de aberații… incredibil de greu de digerat… evident eu personal nu știu nici o femeie care să se ghideze după așa ceva. Știu oameni care se iau după horoscopuri și zodii, dar după revistele de femei… nici măcar în materie de sex nu pot să zic că le urmărește cineva vreun pic. Dar poate nu știu eu prea multe.

În mintea mea sunt multe mituri pe lume, mituri reale, care pot fi sau nu prinse și în reviste și în psihologie etc, dar eu nu cred că sunt reale.

1. S-ar zice că nu trebuie să te căsătorești din prima, adică, dacă cumva în lumea asta așa cum e, printr-un noroc, destin, ajutor ceresc, sau cum vreți să îi spuneți, totul ți-a mers bine din prima relație avută vreodată, cu primul bărbat, vrei să te căsătorești, să faceți un copil, să construiți un cămin.. nu, conform miturilor nu merge. Trebuie să îi dai papucii și să umbli brambura printre bărbați, că doar mai devreme sau mai târziu sigur te va măcina curiozitatea și întrebările, despre cum o fi cu altul etc etc. Eu zic, de ce așa? De ce trebuie să învăț dintr-o multitudine de relații, dacă eu am învățat ce trebuie construind-o pe asta? De ce ar trebui să încerc pe altcineva, dacă îmi place așa cum sunt lucrurile, dacă sunt convinsă că și din punct de vedere sexual putem învăța și ne putem învăța unul pe altul. Oare nu e mai important că ne-am înțeles și ne-am potrivit ca piesele de puzzle? Mai important decât faptul că am fost cândva neexperimentată, că am avut frici și probleme și ciudățenii în comportament date de faptul că el a fost primul în viața mea, primul prieten, prima relație… Eu zic că e bine oricum și nu trebuie ascultată lumea care te trimite din floare în floare doar ca să îți satisfaci o curiozitate.

2. Se zice că într-o relație, dacă nu te cerți înseamnă că nici nu te iubești suficient. Și întrebați, oamenii care susțin asta dau și o oarecare definiție a certurilor: țipat, înroșit la față, spus lucruri urâte despre celălalt, spart lucruri, dormit separat, eventual un sex mic cu altcineva așa de răzbunare… Și urmat de împăcare și revenit la normal… Dar eu am senzația că o ceartă mare, creează o ruptură… niște cuvinte uneori dor mai mult și poate nici nu sunt uitate, și poate lasă niște cicatrici în psihic mai adânci decât se pare. Și de ce o astfel de ceartă ar fi mai valoroasă pentru dinamica unei relații decât discuții împreună, decât sinceritate și comunicare, decât explicarea a ceea ce te-a deranjat, decât găsirea unor soluții și a unor decizii care să ajute să nu existe niciodată o răbufnire explozivă a unor sentimente ascunse și care la un moment dat nu mai încap în gândurile omului și trebuie să rănească tot ce e în jur…

3. Ce mai trebuie? Ah da, aparent trebuie inele de logodnă dacă vrei să te căsătorești, că altfel nu are semnificație nici faptul că ai locuit mult împreună, că ai rezervat restaurant și pregătești nunta, dar fără inel aparent nimic nu are importanță… dar asta cu nunțile și ce trebuie să faci ca să fii recunoscut în societate e deja alt capitol…

4. Aparent dacă ești un cuplu vechi, de câțiva ani și mergi la o petrecere, nu ar trebui să poți să stai lipit și să te ții de mână, sau să te pupi din când în când și să arăți că ești apropiat pentru că evident în cuplurile de mai mulți ani, trebuie să se stingă orice sentiment de apropiere și să fii cât mai rece și distant. Aici nici măcar nu mai am comentarii. Adică ce aș putea să zic?

5. Pentru o relație trebuie să lupți, să te zbați să o faci să meargă și să stresezi și eventual să te chinui. Și aici zic nu. Pentru că scopul vieții nu este să îți consumi toată energia constructivă în relație, să nu mai ai timp și gânduri și loc pentru altceva în afară de implicatul în relație. Asta poate trebuie să o explic puțin. O relație nu este făcută să te zbați pentru ea. O relație de cuplu așa cum o văd eu, este ceva care te ajută să faci altceva. Să devii mai bun. Să poți să înveți, să muncești, să evoluezi personal. Cel care este lângă tine este cel care te ține de mână, în brațele căruia poți dormi și împreună cu care poți să faci ceva bun în viața asta. Și consider că ar trebui să fie naturală, să nu fie o luptă continuă între orgolii, gelozii. Este piatra de bază și tot ce vine peste e ce faci datorită faptului că el te face mai puternică. Pentru că tu îl faci pe el mai puternic. (de asta nici măcar nu o să vorbesc despre gelozie pentru că nu își are rostul vreodată în vreo relație, pentru că dacă nu e încredere… nu are rost)

Poate sunt eu mai norocoasă de am ajuns să văd lucrurile in acest fel. Dar partea bună este că nu sunt singura care le vede așa. Și el le vede la fel…

Toți știu mai bine…

Am o listuță interminabilă (deși probabil nu îmi vor veni în minte toate lucrurile la care mă gândesc) cu cei care știu mai bine despre tot…. în principiu mă gândesc la copii… medicamente și medicină. Mă gândesc la asta pentru că ăsta e domeniul meu. Cât de cât știu câte ceva despre medicină aș zice… după 6+2 ani, care deși nu au fost 100% de învățat, nici degeaba nu au trecut totuși zic eu. Adică dacă terminam automatica poate aveam blog despre coduri sisisteme de operare… dacă aș fi avut timp. Dacă terminam litere.. scriam mai multe despre literatură.. sau în fine, nu încerc să pretind că sunt deșteaptă, mai deșteaptă decât toți cei care lucrează în domeniile lor de ani de zile, care au făcut o școală în domeniu, care se întâlnesc zi de zi cu asta.

Dar cu medicina este altfel. Toți își dau cu părerea. Toți știu să comenteze, să se automedicamenteze, să dea cu păreri. Nu, nu folosiți acest medicament pe care vi l-a dat medicul acela care lucrează în fiecare zi cu asta. Folosește-l pe celălalt, e mai bun. La mine a functionat asta. Tot un doctor mi l-a dat, dar era alt doctor, clar mult mai bun decât acela pe care l-ai văzut tu. Și de la om la om tratamentele zboară, dar când e vorba de copii… clar e plin internetul de mame care știu mai bine, de forumuri pe care resping sau încurajează anumiți doctori, vorbesc despre anumite boli etc. Despre naștere… cred că nu există aspect mai controversat și arhi-discutat. Ce să ceri, ce să faci, cum e la spitalul acela, cum e la celălalt, cum e la un doctor și la altul, cum sunt sau nu sunt maternitățile, ce dau asistentele și de ce dau bebelușilor la naștere. De ce, cum, când, cât? e plin internetul și blogosfera de tot felul de păreri.

Învățam în anul 1 la facultate despre… ceva ce se întâmplă în sălile de așteptare la un medic. Cineva începe să comenteze” „ție ce ți-a dat? Aaah, mie mi-a dat asta și cealaltă. Dar nu doza ta, nu e bine, sigur trebuie să îl întrebi”. Acum sala de așteptare e infinit mai mare. Uriașă. Și imposibil de stăpânit și controlat. Și de multe ori apar informații eronate și scoase din context. Pentru că cineva poate să scrie despre experiența teribilă. Dar e scos din context. Pentru că doi oameni cu aceleași rezultate la analize nu sunt neapărat la fel. Pornesc de la un fond cu totul diferit. Nici măcar două artere nu sunt la fel de la un om la altul deci ce să compari efecte medicamente, boli, tratamente și alte asemenea. Pentru că nu se poate.

Ah și încă ceva. Medicina nu e exactă. Da, e știință. Dar nu e ceva bătut în cuie. Pentru că dacă ar fi, am putea să plătim un abonament la o pagină de internet undeva, introduci simptomele, îți dă tratamentul care e la fel de exact ca un calculator și gata. S-a rezolvat problema. Pentru că știu sigur că nu toți oamenii sunt perfecți, toți sunt supuși greșelii și interpretării umane. Și de asta nu cred că poate exista medic perfect. Și că orice medic va greși. Pentru că sunt milioane de pagini și corelații de făcut și doctorii, nici măcar ei nu sunt calculatoare. Da, fiecare încearcă ceva și merge în viată pe linia de tratament pe care a învățat-o și a crezut-o cea mai bună din experiență. Da, recunosc noi ăștia micii nu avem încă o experiență, dar cu fiecare caz învățăm. Și am încercat să aplic pe mine ce am aplicat cu succes pe copiilași, iar la mine nu a funcționat. Deci, șterg, o iau de la capăt și caut altă alternativă. Nu. Nu consider că mă joc cu viața cuiva pentru că am făcut ce s-a știut, am învățat și am crezut că este cel mai bine posibil. Dar învățatul nu se termină. Niciodată pentru nimeni. Și știința se schimbă, cercetările aduc lucruri nou și de aia nu e nimic exact niciodată.

Și da, și eu fac același lucru cumva… pentru că și eu am ideile mele formate despre anumite tratamente, diete, aspecte ale îngrijirii copiilor. Dar e ciudat așa cumva. Pentru că nu au cum să știe toți mai bine, nici cei care au copii și au trecut prin multe anumite experiențe cu ei. Pentru că de exemplu o mămică poate să fie documentată despre toate aspectele legate de refluxul gastroesofagian, dar și asta e cumva scos din context, pentru că mămica nu va ști nici anatomie, nici diagnostice diferențiale, nici posibile aspecte ale evoluției sau complicațiilor. Ea poate doar să studieze diverse tratamente și măsuri de alimentație pe tot internetul. Si să meargă la un medic care să îi explice frumos ce și de ce îi dă anume pastile, anumite doze… pentru că altfel ea va citi pe internet că vaaaaaai mi-a zis să îi dau o picătură înainte de masă și pe internet scrie după masă- dar poate doctorul ăla în experiența lui știe ce zice. Dar ar fi frumos să explice.