Haine peste haine peste haine…

Ca să continui mini seria articolelor legate de copiilași/mituri românești și lucruri cu care mă intâlnesc în practică și aș vrea să le văd schimbate.

Ați observat cât de îmbrăcați sunt copiii? Toți de la cei mai mici la cei mai mărișori. Haine peste haine. Căciuli, hăinuțe de schi și așa mai departe.. Ei având în vedere vremea de afară (acum ninge) și iarna care ține de ceva vreme, nu este anormal să fii mai îmbrăcat un pic.

Dar să vă descriu niște situații:

– Copil de aproximativ 2 luni, consultat pentru un vaccin. Afară era o zi caldă de iarnă, una din multele din ultima vreme: cam 7 grade la ora prânzului. Copilul avea body cu pantalonași, maieuț, bluziță peste asta și încă o pereche de pantalonași peste. Căciuliță în cap. Trening gros de polar peste toate astea. Încă o căciulă peste căciulă din polar gros. Și tot acest ansamblu introdus în salopetă de schi. Nu pot decât să mă întreb ce se întâmplă când afară vor fi -15 grade? Evident nu iese copilul din casă, dar poate poartă și în casă salopetă de schi. Până una alta, copilul era transpirat, pe cale să se deshidrateze, scos afară evident ar fi răcit. Pentru că transpirat plus frig nu e combinația perfectă. Dar nu era mai bine oare să nu fi transpirat deloc? Și dacă răcea copilul care ar fi fost concluzia părinților? Că a răcit de frig. Încercarea de a face educație în acest caz a eșuat lamentabil. Mămica a zis că a îmbrăcat copilul foarte lejer, că se putea și mai gros și a respins încercarea mea de a îi explica.

– În Cora sau Carrefour așteptam pe o băncuță aproape de ieșire. O mămică vine cu un copil de 7 ani sau cam așa și se așează lângă mine. (temperatura de afară, tot spre 10-15 grade, una din zilele nemaipomenit de calde din iarna aceasta). Nu știu câte maieuri sau colanți avea pe sub bluză și sub pantaloni, dar mămica îi pune copilului: Polar gros, peste un fular cu glugă ca jumătate de vestuță, nu știu să îl descriu foarte bine dar era gros, geaca peste acest ansamblu, tot geacă groasă de schi. Căciuliță. Și încă un fular pe care copilul cuminte a vrut să îl tragă peste gură și nas (cum probabil fusese învățat). „Nu mami nu mai tragem peste nas, pentru că e cald afară nu e nevoie” și după asta a scos mămica un termos cu ceai fierbinte să bea copilul probabil în drumul lung afară până la metrou sau la mașină. Distanța până la ieșire să fi fost 50 de metri timp în care copilul acesta umblă îmbrăcat și înfofolit.

Copii supra îmbrăcați românește pot să transpire și să răcească din cauza asta.

Se pot deshidrata pierzând apă prin transpirație

O să fie mai sensibili și mai bolnăvicioși. Pentru că nu se obișnuiesc deloc nici măcar un pic cu frigul.

Nu vor fi confortabili niciodată. Pentru că se vor simți ca niște ursuleți care se mișcă greu pe deasupra și mor de cald. Un copil simte același frig sau căldură pe care îl simțim noi. Dacă mie îmi este suficient de cald să nu port căciulă, să nu am zece bluze și 3 colanți groși, atunci sigur la fel simte și copilul. Nu este cazul să le adăugăm haine peste haine ca să îi facem să nu se îmbolnăvească. Pentru că se vor îmbolnăvi mai rău. Si oricum răcelile fac parte din evoluția unui copil normal și sănătos. Cu polar decathlon nu se apără și nu se crează imunitatea.

Nu știu cât să explic mai mult și prin ce metode să le arăt mămicilor că asta nu este bine. Și nu înțeleg de ce sunt atât de îmbrăcați copiii. De ce au căciuli în casă la căldură? Aș înțelege dacă ar fi proaspăt spălat și ar fi și frig în casă. Or fi reminescențe de pe vremea comuniștilor când nu era căldură în casă?

Cum am putea noi ca pediatri să explicăm oamenilor ce  e de făcut dacă întotdeauna va fi în familie cineva mai în vârstă care să fie oripilat de cantitatea prea mică de haine de pe odraslă?

Anunțuri

Branulici

Hmmm ca și părinți poate sunteți obișnuiți cu confortul propriei case. Și cu mini șpagă sau înțelegere din partea medicului cu care vă aveți bine, pac se pune branula în mâna copilului și veniți doar din când în când la minunatele injecții, fără să mai treceți prin groaznicele secții ale spitalului de stat și nici prin falimentul pe care vi l-ar aduce internarea în privat.

Dar totuși… branula pare așa un lucru pe care să îl comanzi ca la piață. Nu vrea copilul siropul, că nu îi place gustul și sincer e greu să îl alergi cu lingurița prin casă, sau, conform ideii românești, dacă nu doare și nu implică ace, înseamnă că tratamentul nu este eficient.

Dar ca să fim corecți un tratament injectabil nu ar trebui să fie prescris decât în cazul în care se consideră că nu mai are cum să funcționeze niciun tratament luat pe guriță, deci boală ușor mai gravă. Asta fără să aducem în discuție eventualul abuz de antibiotice. Și o boală mai gravă, după mintea mea ar trebui să treacă printr-un minim de supraveghere într-un spital.

Plus că branula nu este o soluție comodă: pot apărea infecții pe lângă și datorită ei și de aceea trebuie să fie totuși în spital. Pentru că un copil se mișcă destul de mult și nu o să stea locului acel acușor. Și atunci… Nu vorbesc de infecții groaznice gen necroze, nici de eventuale tromboze, sau alte porcării.

Dar zic. Branula nu este un lucru de glumă, ar trebui să fie în spital.

Și să nu se mai comande ca la piață.

La camera de gardă…

Am simțit o nevoie acută și cronică de a scrie acest articolaș… Pentru că sunt unele lucruri care sunt altfel de cum ar trebui să fie și nu e nimeni care să încerce în vreun fel să le clarifice. Și în afară de toate porcăriile din sistem mai sunt și alte aspecte, umane care țin de partea cealaltă a baricadei. Deci o să prezint într-un fel, 3 puncte de vedere…

1. Cum ar trebui să fie.

Practic așa funcționează sistemul în afară. Probabil nu peste tot. Dar așa ar trebui să fie într-o țară ideala, cu asigurări publice sau private sau de orice fel care să însemne ceva și care să ajute și să susțină sistemul, nu să fie niște fonduri care sunt păpate într-o gaură neagră necunoscută.

Ar trebui ca medicul de familie să fie prima linie. Omul la care te duci când ai o problemă. Și nu doar ca să îți scrie bilete de trimitere și să te trimită mai departe. Dar ca să te știe, pe tine, copiii tăi și analizele tale, evoluția în timp, dieta ta și altele. Are un dosar complet al tău și știe unde să te trimită și pe ce să insiste. Și la specialist ajungi când acest om, care știe să interpreteze, să ceară multe multe analize, să te trateze… este depășit. Suficient de depășit încât să adune dosarul tău, toate investigațiile tale și să scrie o scrisoare inteligibilă unui medic specialist. Și să fii programat la cardiolog, pediatru, pneumolog etc etc, chiar dacă durează mai mult. Vai, dar gurile rele, pe care sigur le-am auzit cu toții zic: „iți dai seama în canada l-a programat peste 3 luni la cardiolog, dacă moare de inimă până atunci?” Ei bine nu, nu moare de inimă până atunci. Pentru că este tratat, supravegheat, medicina preventivă funcționează un pic mai bine decât la noi, iar specialistul poate să se ocupe și să trateze cazurile care au trecut de prima linie.

2. De ce nu e așa?

a. Punctul de vedere al părintelui.

Vorbesc despre cazul acesta al părintelui pentru că, pediatrul lucrează în primul rând cu părinții. Nu cu copiii.

Părintele are dreptul să se teamă de orice muc și de orice zgomot și mișcare al copilului său. Și are dreptate. Pentru că frica pentru progenitură este mai puternică decât orice. Și pentru că la noi, educația de vreun fel în acest domeniu este absolut la pământ. Nu știe nimeni decât de pe Internet, sau de nicăieri, nici cum să hrănească copilul, cum se spală, ce se face dacă e roșu la fund, la ce doctor să mergi când îl doare urechea etc etc. Pot să vorbesc o veșnicie despre asta, dar nimeni nu știe nimic, nici măcar cât știau ai noștri părinți pe vremea comuniștilor, când de bine de rau, știau cu ce să spele copiilașii la funduleț măcar. Nope, acum nici atât. Și din păcate ce au citit pe net, uneori e atât de puternic în mintea lor încât nici măcar nu ascultă medicii, vin deja ca la piață. Dați-mi Augmentin din ăla, nu vreau nurofen, vreau nurofen, nu vreau supozitor, nu sirop din ăsta, nu analiza aia. Nu, nu și iarăși nu. Și asta se întâmplă pentru că medicul de familie este cumva absent din aspectul educativ al populației. Nu e timp, nu e voință, nu se poate. Și în alte țări se poate.

b. Punctul de vedere al pediatrului – la camera de gardă

Vin toată ziua pacienți care NU sunt nici măcar în aceeași categorie cu cuvântul urgență.

– L-a durut urechea în mijlocul nopții. Febră? Nu. Altceva, dureri de vreun fel, vomă, inapetență?. Nu. Ați dat ceva acasă? Nu. Știți aici, la camera de gardă nici nu avem ORL, nici nu avem competența de a examina timpane decât în măsură foarte foarte mică. Ah, ok atunci plec și mă duc cândva și la ORL-ist. (caz venit la 3 dimineața. Nimic nimic clinic, nici muc nici nimic. Copil dormit aiurea pe o ureche și visat urât?)

– Îl doare capul? La asta te mai sperii, bla bla meningite etc… De când? De juma de an. Știți mai bine vă duceți la neurologie pediatrică, să excludem orice cauză neuro, ei se pricep cel mai bine. Ah nu pot, pentru că la 2 noaptea plecăm în vacanță.

– Am fost la masa de familie și ne uitam la puțulica copilului și o mătușă a zis că nu e normală și am zis să venim

– Plecăm în concediu la mare și tușea acum 2 săptămâni și vrem să vedem dacă e bine.

– O doare burtica- de toată viața.

– A avut gastrită din aia și nu merge niciun tratament. Și doctorii la grigore, gomoiu, policlinică și ăla de familie tot debridat, espumisan și din astea îi dau. Dar știți, vreun regim ptr gastrită ține? Ah nu, mănâncă orice de la cola la cartofi prăjiți…

– Moare copilul meu! O doare spateleeeee! (copil cu obezitate, aproape de vâsta majoratului)

– Nu doarme deloc, nu pot să îł liniștesc (asta la părinții tineri, first-timers)- dar acum îl văd că doarme buștean buștean și trebuie să îl trezesc să îl consult. Ah păi acum a adormit.

– S-a trezit și nu s-a mai culcat la loc și a plâns. Și mi s-a părut că are febră. (fără termometru)

– Asta cu febra fără termometru, sau valori criminale de 37,8 pentru care se cheamă ambulanța că nu mai scade febra copilului sunt foarte frecvente…

– Vrem branule branule branule acasă. 2 la comandă, vă rog, cu antibiotic picant la pachet.

Care e problema de fapt? Problema este nu că ne-ar fi nouă lene să consultăm (deși credeți-mă că e greu să lucrezi 24 ore foc continuu și să suporți și rahaturi de la oameni neînțelegători). Dar să zicem din 100 pacienți:

20 să fie sugari cu diaree sau bronșiolită/pneumonii pe care trebuie să îi internezi

5-10 copii mai mari cu amigdalite purulente, pneumonii, wheezing sau altele care la fel necesită internarea

25-30 copii care au semne de infecție virală sau bacteriană, nu sunt gravi cât să vrei să îi internezi, dacă ai laborator la dispoziție le iei și analize ca să nu dai aiurea antibiotic (asta implică multă birocrație pentru că din păcate nu există și registrator ca să nu facă și medicul birocrația) și dat rețete acasă. Includ și pe cei cu alergii, la care explici regimul. Aerosoli ptr acasă, diarei de tratat acasă (cumva fără dat bilețele în care să scrie ce trebuie mâncat, părinții nu mai știu nici ce se mănâncă la diaree și unii dau și pe la McDonalds). În fine, niciuna din aceste probleme nu necesită camera de gardă și ar fi mult mai ok de tratat prin medicul de familie, iar dacă acesta eșuează să meargă mai departe. Într-una din țările de la cazul 1, medicul ar avea la dispoziție și analize și experiență cât să nu eșueze tratamentul. Și ar trebui să înțeleagă părinții că 4-6 răceli pe an nu sunt de speriat, chiar mai multe la copiii de grădiniță.

Restul până la 100 nu au absolut nimic. Și asta implică: stau într-un mediu, sala de așteptare unde sunt mulți microbi și se expun la asta. Așteaptă, consumă resursele medicului de gardă și timpul lui. Dacă ar putea să se ocupe mai mult de urgențe… nu ar mai fi același lucru. Dar când vine singurul caz care să necesite resurse maxime e posibil să nu mai fii atent, să fii panicat, obosit și să nu te poți concentra din prima…

 

Și ca notă de subsol vreau să povestesc o întâmplare. Care îmi stă în cap ptr că la fața locului nu am putut să zic prea multe.

Rezi mică de anul 1, prima gardă. Nu o lăsăm singură, nu are rost nici ptr ea nici pentru pacient. Caz relativ urgent, sugar diaree, posibil contact rujeolă, deshidratare, condiție materială precară, în fine, necesita atenție. Luat una bucată colegă mică, împreună cu colega care se ocupa de sugărel, cu mine și gândeam frumos ce să facem cu el, aflat dacă a avut rujeolă, dacă e de trimis la boli infecțioase etc. La care o mămică foarte nervoasă, intră, țipă la noi că suntem prea mulți doctori la caz și că copilul ei nu mai poate să stea. Copilul ei de 17 ani, 56 kg avea o durere de spate. Ne-urgență, ne-camera de gardă required. Am consultat, luat analize de excludere infecție acută și trimis acasă cu rețetă. Făcut nervi și nu am putut să explic doamnei crizate că poate sugarul avea nevoie de îngrijiri medicale urgente. M-am purtat politicos. Nu am explicat că stăteam voluntar în camera de gardă, nu eram medicul de gardă, nu am explicat că colega nu a mai consultat singură niciodată și de asta stătea cu mine. Mi-am luat evident înjurături din partea mamei către asistente.

Două întâmplări să mă descarc:): Mamă aștepta pe hol cu copil mare să facă injecția pe branulă (ilegalitatea acestui fapt și cât de gravă este această cerință va fi explicată mai târziu). Noi toți doctorii mici și mari plus asistentele ne ocupam de un bebe mic, în stare gravă, care a necesitat spitalizarea pe secția de terapie intensivă. Ceartă masivă de la doamna de pe hol că ne permitem să nu îi facem injecția copilului ei și să ne ocupăm atâta lume de un singur copil.