Stare civilă…

Haideți să ne amuzăm și să discutăm ceva distractiv… (ghilimelele cred că le veți simți prin context).

Despre mine nu pot să zic că m-a surprins ceva, sunt obișnuită cu astfel de situații, am tot văzut auzit, am studiat forumuri. Ca toate „miresicile”. Dar poate surprinde pe cineva și trebuie să știe și să aibă ceva idei pe alocuri.

Starea civilă. O distracție birocratică și emoționantă. Pentru clarificare, nu știu cum este în alte orașe, primării și alte locații, dar acum vorbesc despre metropola noastră dragă, capitala unei țări UE, unul dintre cele mai mari și frumoase sectoare ale sale.

A se menționa că pentru a-ți schimba numele și a zice acel „Da” în fața ofițerului de stare civilă – pe lângă actele din dosărelul pe care le veți găsi pe alte site-uri, cele 10-14 zile de care aveți nevoie ar trebui să vă înarmați și cu cunoașterea: sâmbăta este o zi foarte greu de prins. Nu știu de ce, poate se lucrează overtime, poate sunt neplătiți. Dar cert este că toți cei care doreau această zi a trebuit să facă un drum în miez de noapte sau la răsăritul soarelui să se treacă pe o listă (cu sau fără șpagă la portar). Evident apar și oameni în ziua de sâmbătă care sigur nu au stat și la coadă. Cu sau fără șpagă.

Așa, depui dosarul, nu te trimite nimeni înapoi pentru ștampiluțe sau liniuțe uitate în nume (it happened before) și ești gata!

Cazul 1. Vine ziua minuată. Vine una bucată tanti/gardian de închisoare look-a-like și strigă familiile rând pe rând să aducă buletinele în față. Când intri un pic dezorientat cu tot puhoiul de invitați, ți se spune frumos unde să aștepți să fii invitat în sala de ceremonii. Și iese o altă tanti autoritară (de ambele dăți de când am văzut-o era în aceleași haine aproximativ, poate aceleași culori) te invită în sală, îti spune unde să te așezi, unde să stea nașii, părinții. Și crezând-o oficial al primăriei nu te opui prea tare pentru că oricum ești mic și aiurit, și e situație nouă pentru toată lumea. Dar apoi surpriză. Scoate aparatul foto și te informează că va face câteva cadre de poză  „știm că ați venit cu fotograful dumneavoastră, de aceea nu vor fi multe fotografii”. Și pac! începe ceremonia cu voce monotonă, dar simpatică doamna. Probabil făcând de mii de ori același lucru nu mai poți simți bucurie în fața unei bucurii. Zâmbet abia schițat, nu glumițe ceva. În fine, nu contează. Am zis da, am semnat, pupat. Ghidați pas cu pas de doamna blondă autoritară. Stați așa, veniți aici, schimbați locuri, pupați-vă, zâmbiți. Mutați-vă dincolo, haideți părinții. 150 lei face domnul mire. Treceți pe aici peste o săptămână- cartea de vizită. „Domnu’ lăsați și fetelor ăstora săracele bani de cafea”. Mirele scoate din buzunar încă 20 sau 30 de roni, nu de alta dar nu cred că avea mai mult și pac! Ieșim afară, intră următorii. Afară un alt angajat al doamnei blonde autoritare mai face câteva cadre și poze de grup.

Mergem frumos la masa de la colț (masă de plastic micuță) să ne servim cu șampanie și mărunțișuri invitații. Suntem ușuiți rapid și de acolo pentru că vin următorii. Și gata! Evident mai lași ceva aici. Nu neapărat pentru că ți se cere, dar se foiesc și se chinuie tantile alea pe acolo plimbând o cârpă de parcă te simți prost. Un fursec, un ban. Nu contează.

 

10 cununii să fie pe zi. (și erau, credeți-mă din programări mi-aduc aminte). Câți să refuze categoric fotograful? Nu prea îți dai seama inițial că doamna autoritară e fotograf. Și nu prea te apuci să te cerți acolo să faci circ. (mai ales, că după cum veți vedea în continuare se poate lăsa și cu super reduceri). Să zicem 7 din 10 acceptă (cred că mai mulți). Încă 2 refuză inițial și primesc reducerea. Și pentru 3 zile pe săptămână este un venit bunicel. Ce or face oamenii ăștia în afara sezonului de nunți? E un venit destul de mic dacă stăm să împărțim de fapt și este de înțeles comportamentul de sugativă.

 

Așa cazul 2. Miri cu experiență. Au mai fost, au mai văzut. Invitații lor au mai fost și au mai văzut. Tanti blondă autoritară cu bluză albă nu le era necunoscută. Și au refuzat-o politicos, chiar cu reducere de tarif. Scurtat considerabil timpul de stat înăuntru. Scurtat fotografiile, nu s-au mai făcut atâtea cadre. Ușuială rapidă afară. „haideți că vin următorii” – completare, cei care ne plătesc, nu ca voi paraziți zgârciți. „Lăsați niște flori” zis o dată. Zis de două ori, la două persoane diferite, eventual care nu observaseră că celălalt a dat flori. Oare își deschid florărie la colț? E vreo dubă în spate care va căra toate florile la prima florărie din drum, pentru invitații întârziați la vreo cununie din acea zi? Probabil. Că nu pot să mi dau seama ce face cineva cu atâtea flori.

 

2013 România. Instituții publice. Dar trebuie să recunosc că pe mine nu m-au păcălit. Tanti autoritară, care își permite să ușuie invitații unei cununii, să îi țină mai mult pe cei de la cealaltă cununie, pe cei care plătesc, care poate să cheme, să dea afară, să dea ordine pentru donații de cafele, floricele, e clar un primar sub acoperire. Un agent secret. Rotița secretă care face lumea să meargă.  A fost Atilla Hunul în altă viață. Ceva de genul….

 

Oricum trebuie să mai menționez că fotografiile au fost chiar drăguțe. Măcar la această parte nu am absolut nimic de comentat. Dar e ciudat și penibil oricum. Și nu faptul că ne cer bani, asta e de înțeles, e un serviciu, iese ok, ești plătit. E ciudat că oamenii care aleg să nu folosească acest serviciu abuziv sunt tratați cu totul altfel. Goniți, puși pe fugă, grăbiți. Adică dacă tot ai 70% sau mai mult dintre oameni care te plătesc, de ce nu îi lași în pace și pe cei care aleg să nu te plătească? Mai ales că… fără bon fiscal, fără facturi, este un lucru cam ilegal ce fac ei acolo. În fine. Asta e țărișoara noastră și așa sunt nesimțiții crescuți în țara aceasta.

(nu aș scrie mai multe despre unde și cum, dar dacă vă zic de o casă de căsătorii frumoasă albă… poate vă dați seama singuri)

Anunțuri

No words …

Am vrut să mai scriu din când în când despre cât de multe au fost și sunt de făcut pentru o nuntă. Să vă ghidez pe cei care ajungeți din greșeală pe aceste pagini rătăcite. Dar e greu de zis. Timpul scade foarte foarte mult în ultimele săptămâni dinainte de nuntă. Listele devin interminabile. Lucrurile se bifează încet încet.

Începi să visezi noaptea așezări la mese, cum pui oamenii, lângă cine, câți, cine mai e la masa de alături și cum să separi pe cei care trebuie separați. Visezi că se dărâmă restaurantul. Și alte prostii. Dar subliniez, partea cea mai grea, complicată și dificilă din întreaga organizare… este asta cu invitații. Pentru că suni de zece ori să confirmi și răsconfirmi ca să poți totuși să îi așezi să se simtă bine (unii lângă boxe, alții departe, trebuie să vadă toți ringul, unii nu trebuie să se apropie de ușa de la bucătărie, trebuie să nu fie cupluri certate și despărțite unele cu altele etc etc). Și pac! Se schimbă, se răzgândesc, sau apar oameni in plus în ziua de dinainte (evident apar gânduri, cine din părinți să nu mănânce, poate mireasa, poate nașa… ca să ajungă mâncarea la toți).

Ca să sumarizez, nuntișoara noastră mică a costat relativ puținel, spre 11 mii de euro. Nu am vrut mulți invitați în plus dintre obligații deci atmosfera a fost confortabilă. Nu am vrut formatie de nuntă, am avut ceva mai special. Iar muzica a mers exact pe sufletele noastre. Și ale invitaților. Nu am fost deloc clasici și mă bucur. Nu voiam să fim ca la carte. Am vrut să ne simțim noi bine și să simțim că lumea în jurul nostru este bine. Și a fost. Sunt fericită!

Calcule am făcut ceva dar voiam sfaturi să dau așa generice:

1. Rochia mireasă de pe net! Curaj fetelor, merge!

2. Invitații handmade, fără text pompos care să includă tot arborele genealogic. E timpul și pentru așa ceva, de ce să facem toți la fel, doar cu mici variații?

3. Pantofi pe comandă. Proalex rulezzz http://www.proalex.ro/

4. Apaca pentru costume.

5. Neapărat cununia civilă în altă zi! Puțini oameni, ceva familie, câțiva prieteni.

6. Apă pentru rudele în vârstă dacă e nevoie de stat în soare. Musai!

7. Există locuri și la restaurante și Biserici, trebuie doar căutat și adaptat. Fără panică (și nu neapărat cu 2 ani și jumătate înainte). La mine au fost 8 luni ptr restaurant, cu căutări intense înainte. Și mai puțin de 4 luni pentru Biserică.

8. Coafor cu vreo lună înainte proba, apoi cu vreo săptămână înainte programarea. Perfect, se poate fără stylist de renume, găsit pe cine știe unde. Și sunt pretențioasă la păr, e greu să mi stea bine. Dar se poate fără fiță

9. Machiaj home made. Nu îmi plac styliștii pentru că exagerează și nu te ascultă. Și nu cred replicile alea cu „vă fac ceva discret cu culori naturale”. Serios? Eu vreau să arăt ca mine însămi nu ca o mască. (și am avut un machiaj genial – nu eu autoarea). Păcat că nu mai știu numele femeii celebre care m-a machiat de probă la un târg. Pentru că nu mi-a plăcut deloc!

10. Am renunțat la florile de pe mese și la mărturii. Nu știu dacă s-a observat lipsa prea tare….. așteptept să aflu.

11. Fotograf, video, toate găsite in ultimele luni…

 

Trebuie să menționez ca să nu se înțeleagă greșit. Că nu cred că există persoana mai pretențioasă ca mine. Doar că mi se pare ciudat să te stresezi și să înnebunești din cauza a multor detalii legate de nuntă. Și absurd să rezervi tot felul de foto, restaurante, styliști și multe nebunii cu peste un an înaintea evenimentului. Pentru că sunt convinsă că apoi apar tot felul de stressuri, hai să îi sunăm iar și iar și iar și să stresăm oamenii. Pentru că e foarte greu de ținut sub control toate detaliile. Dar poate sunt eu norocoasă și mi-au ieșit toate strună. E posibil și asta nu zic nu.

Evident în ziua aceea a dispărut orice stress posibil și m-am relaxat și simțit bine. Cu toții ne-am simțit bine…