Hcg, hormonul de sarcină, cel care crește la început, cel pe care îl folosesc testele de sarcină din urină.
Liniuța a doua a testului, pală sau nu, arată că în urină a început ușor ușor să crească cantitatea de hormon. De obicei dacă liniuța este pală s-ar recomanda repetarea testului cu prima urină de dimineață, așteptat câteva ore (48 de ore de principiu). Sau pentru persoane care vor să știe cu siguranță se poate efectua din sânge, și atunci nu dă greș. Nu prea există teste fals pozitive. Negative și persoana să fie însărcinată da, există. Există chiar persoane care nu prea elimină HCG în urină, și atunci un test simpatic de la farmacie, oricât de eficient, scump și bun este, nu o să arate pozitiv clar, sau pozitiv mai deloc…
Așa. Pentru siguranța morală, dacă vrei, la 48 de ore de primul HCG, poți repeta valoarea sanguină și în funcție de prima, a doua trebuie să crească ca să fie sarcină validă. De exemplu:
Valoare HCG |
Timpul de dublare |
< 1200 | 48 – 72 ore |
1200 to 6000 | 72 – 96 ore |
> 6000 | > 96 ore |
Dacă nu prea crește așa, sau dacă scade, ceva poate nu este bine și trebuie ajuns la medic. Oricum trebuie ajuns la medic. Și în caz că vă întrebați, un bebe poate să fie văzut la ecografie transvaginală (ca un mini mini punctișor negru) începând cu HCG 1000… trebuie și un ecograf și un medic bun. HCG 1000 înseamnă cam săptămâna 5.
Ah și ca să nu vă aiuriți și mai mult, săptămânile acestea nu sunt săptămânile de când există embrionul vostru, sunt săptămânile care se numără de la data ultimei menstruații. Asta înseamnă dacă scrie săptămâna 5, copilul probabil a fost conceput în urmă cu 3 săptămâni plus minus câteva zile. Evident convenția aceasta nu ajută prea bine persoanele care au cicluri neregulate, sau care au ovulat foarte târziu (ziua 17-19 să zicem), pentru că există riscul să se panicheze că este sarcina prea mică, prea nedezvoltată sau să nu înțeleagă calculul prea bine și să nu mai știe când și cum a fost conceput copilul – aceste lucruri ar trebui explicate clar, pentru a evita situații neplăcute (să zicem soți întorși din călătorii…- trebuie să le iasă calculul bine și să înțeleagă cu săptămânile!) și orice numai a nu se panica, pentru că nu toți bebelușii se concep conform analizelor în ziua 14 și nu respectă convențiile…
Pentru cine mai vrea să citească:
http://www.synevo.ro/hcg-total/
* ca notă informativă prețurile pentru analiza HCG diferă un pic de la laboratoare, dar sunt între 30-80 roni, și dacă tot trebuie să repeți unul sau două, poți să începi să pui la dosarul cu costuri pentru analize una câte una… se vor aduna în continuare