De ce?

De ce râzi? De ce râzi? Nu știi că ai murit și noi plângem? Și râzi iar. Ești fericită. Și bine…

Si visez iar și iar asta. Și plâng când îmi aduc aminte.

Îmi șterg lacrimile, îl iau în brațe. Îi dau să mănânce și adoarme vesel. Zâmbește așa șmecherește.

Țin în brațe, viitorul, Mamaie. Și o să fie un om bun, așa cum ne-ai învățat tu…

Anunțuri

Scutecele scutecele…

De când s-a născut bebe până acum la 5 săptămâni și 4 kg și un pic (nu mai cântăresc mult, nu vreau să devin obsedată de cântar, de altfel nici nu am). Am încercat cam 3 feluri de scutece. De unică folosință.

Am dezbătut ideea scutecelor textile dar momentan am respins-o din mai multe motive.

Am încercat pampers ambalaj verde- cele normale. Active baby? Și sunt în regulă. Nu miros puternic, se închid cât de cât ok, sunt destul de absorbante.

Pampers Premium Care- bleah miros oribil, prea puternic, îngrozitor. Nu îmi plac deloc. Au o plasă care se lipește de fundul bebelui. Și nici nu par foarte absorbante. Au o margine sus care face să se petreacă mai bine fața și spatele decât la cealaltă variantă și deci se închide mai etanș.

Beaming baby. Îmi plac mult, poate cel mai mult. Par mai rigide decât Pampers. Dar materialul este super. Nu se lipește de funduleț și par mult mai absorbante. Sunt duble la preț și nu prea găsești în supermarket. Am comandat de pe net. Nu sunt albite cu clor, sunt biodegradabile. Nu miros puternic, sunt chiar foarte bune. Pe locul 1. Dezavantaj: marginea de pe picioruș pare să strângă destul de tare și să lase urme. Mai rău decât la Pampers. Și evident faptul că tot trebuie comandate pe net. Nu am chef mereu de asta și mai vreau ceva disponibil la supermarket aproape. La bebetei se găsesc dar e departe de noi.

Dezavantaj la toate- poate pentru că avem și băiețel din câte am auzit…. pișu scapă în oricare. La început schimbam hăinuța cu scutecul și era bebe ud tot timpul. Acum pare mai puțin. Cred că mai trebuie să ne perfecționăm un pic. Sfaturile de pe net cu strânge bine pe burtică – funcționeaza parțial, dacă face caca sau elimină gaze se lărgește scutecelul. Puțulica în jos din nou nu a mers. Dar în ultima vreme pare să meargă ceva. Poate erau prea mari pentru el la început? (toate scutecele sunt 2-6 kg).
Vreau să mai încerc Huggies, am auzit că sunt bune și nu miros la fel de puternic ca Pampers. Și au și ceva variantă pe care scrie bio, dar am înțeles că nu e chiar așa ca la cele cu adevărat bio.

L.E. Am încercat Puffies. Nu miros, nu au plasă ciudata lipicioasă. Sunt simpatic colorate, multe multe modele. Sunt subțirele. Sunt mai ieftine. Îmi plac!

Mai vedem timp mai este.

 

Monument omagiu…

Se zice că așa e legea vieții. Unul vine altul pleacă. Se face loc pentru noile generații. Pentru nepoți, strănepoți. Dar dacă așa trebuie să fie, totuși nu ne ajută nimic să trecem mai departe peste durere. Logica nu ajută. Rațiunea de a ști că așa trebuie să fie. Că e o vârstă înaintată, că anii trec și trebuie să plece dintre noi. Nimic nu ajută.

Cum se poate ca în decurs de o lună să se schimbe totul în viață atât de frumos și apoi atât de urât? Apare un mic suflețel de ținut în brațe, ușor de iubit, drăguț care umple sufletele… și 3 săptămâni mai târziu, pleacă dintre noi unul din cele mai mari suflete care a fost vreodată pe aici. A avut nevoie Doamne Doamne de ea acolo sus. Și ne-a lăsat pe noi în urmă. Ce mai e de zis? Nu pot nimic să facă nici gândurile, nici doliul, nici consolările deșarte. Nu poate nimic să aline dorul și dorința de a o mai vedea o dată, de a mai vorbi cu ea. Nimic nu ajută și niciodată nu va fi cu adevărat consolare.

A plecat dintre noi și nu știu și nu pot să mi închipui cum lumea întreagă nu și-a dat seama de pierdere. Nu au căzut munții și pădurile. Nu ne-am topit cu toții de tot. Pentru că a fost unul din cele mai bune suflete de pe acest pământ, unul din cele mai bune suflete trimise vreodată de Cel de Sus și nu știu cum poate fi vreodată înlocuit de noile generații…

Ce trebuie să fac acum? Să-mi cresc copilul să fie un om bun ca plată a acestei datorii uriașe față de Ceruri.

Și poate într-o zi să ne revedem undeva acolo sus. Până atunci rămân cu dorul care nu se va stinge niciodată…

Alăptat începuturi…

V-am mai zis vreodată cât de ușor îmi este să sfătuiesc, știu să explic frumos, să dau linkuri către site-uri. Să zic despre poziții, despre cum vezi dacă bebe papă bine, despre care sunt semnele că e de ajuns lăptic, despre cât de important e să nu dai lapte praf mai ales dacă chiar vrei să alăptezi… Despre stai calmă, o să fie bine, uite cu asta se dă pe ragade și ajută, uite asta faci acum, așa te uiți la bebe, așa numeri scutecele să fii sigur că e destul. Nu nu îți lua cântar că te va stresa prea mult, cântărește-l la medic la controale, nu are rost altfel. Nu are rost după fiecare supt. Nu are rost să te mulgi doar să vezi cantități. Uite ce frumos pui bebe pe tine, îl lași fie găsește singur sânul fie îl gâdili cu mamelonul pe mijlocul buzei, pac e reflex deschide gurița și se atașează perfect.

E ușor de explicat și vorbit. Dar bebe real nu e ca bebe din teorie. Și nu știe că e reflex să deschidă gurița. Și încearcă iar și iar și se enervează și plânge. Și mai citești un pic despre cum poți face un bebe să fie frustrat și să nu îi mai placă sânul dacă îl chinui prea mult cu atașarea. Și faci pauza și plimbi bebe să uite de frustrare și să se prindă iar. Și da, colostrul tău îi ajunge… teoretic. Dar el urlă de foame în maternitate și atunci calci pe inimă și dai 5 ml de lapte praf (pffua cât m-am simțit de vinovată- măcar am dat cu seringa și am controlat eu cantitatea, nu i-a dat nimeni mai mult decât aș fi vrut eu să îi supra-umple stomăcelul minuscul). Și bebe trage cu putere, dar sânii nu sunt obișnuiți și apar răni dureroase care se vindecă și se redeschid iar și iar. Și merge lanolina ajută. Pentru că în vreo 10 zile de rani cu coji rupte-sânge-vindecate, ele dispar și mameloanele se adaptează. Și da, atașarea e corectă, frenul lingual e cum trebuie. Dar bebe și sânul abia ajung să se cunoască acum și învățarea doare un pic.

Ah și să nu uităm panica: e ziua 4, de ce nu are 4 scutece murdare de caca, de ce nu are niciunul de fapt de ieri, nu are lapte de ajuns, de ce nu curge lapte din sân așa cum ar trebui – gânduri peste gânduri – de la posibile retenții de resturi placentare care să influențeze echilibrul hormonal la cine știe ce probleme cu intestinul micuțului (da, e rău, prea rău să știi și multe!). Și exact atunci când cuprins de panică… te apuci de sterilizat biberoane și citit pe cutia de Hipp cum se face laptele praf – ce? fiert apa, lăsat să se răcească la 50 grade, apoi pus laptele, apoi răcit la 37 ca să bea bebe… wtf nu e mai complicat decât pac conectat la sân, băut lăptic, culcat la loc??? Pffft nu vreau nu vreau nu vreau. Și bebe deștept face caca, amânăm laptele praf. Și apare lăpticul în sâni mult, picură, sâni tari, bebe mulțumit și în sfârșit căcăcios așa cum trebuie. Panică înlăturată.

Evident trebuie menționat că după primele săptămâni când organismul nu știe cu cât lapte funcționează micuțul face supraproducție, și de la asta angorjare fiziologică, picurat sâni etc. Asta va trece și nu înseamnă că ai rămas fără lapte în câteva săptămâni, chiar dacă nu se mai simt tari sânii și nu mai curg la fel (și e posibil nici cu pompa să nu mai iasă la fel cantitativ!).

Despre naștere- fără frică acum

Recunosc am fost speriată. De toate poveștile din jur. Era sufocant deja să nu mai auzi de nicio persoană care să reușească să nască normal. Toate din diverse motive ajunseseră la cezariene. Și prezentată asta ca o soluție bizară. Tu, mamă ai diverse probleme, nu contează de care, sau bebele. Sau situația în sine. Și atunci lucrul pe care îl ai de făcut este să stai pe spate, să fii anesteziată și să fie scos bebe din tine. Și evident multiple situații în care femeia a încercat să nască și a ajuns la cezariană de urgență. Înspăimântător.

Plus urarea din toate părțile, cu fiecare telefon. Naștere ușoară. Cu completarea sau nu… cât de grea a fost nașterea mea și cât a durat.

Și toate astea pe psihicul zbuciumat al unei biete viitoare mame.

Și ajuns la maternitate. Ideal ar fi fost, așa cum îmi imaginam: se rupe apa (greu de făcut, la 15% din femei se întâmplă asta spontan- sau mai puțin), mergem frumos la spital, eventual e dimineață sau o oră convenabilă și pentru traficul din București), pac pac contracții, rezist la durere și nasc fără analgezie de vreun fel.

Asta era idealul din mintea mea, dar membranele nu s-au rupt, dilatația a început și colul era scurtat, înmuiat și tot. Și eu nu simțeam contracțiile. Așa că a urmat: rupere membrane – a fost greu pentru că lichidul amniotic era scăzut; perfuzia de oxitocină, care a dat un pic peste cap pragul durerii și succesiunea contracțiilor (distanță ciudată intre ele, unele foarte intense altele foarte slabe, nu mi lăsau timp de respiro între ele, durere destul de mare și contracțiile nici măcar nu erau cele de intensitate mare, erau cele de început)- sau poate nu e de la oxiton, poate asa e pragul meu de durere, nu știu precis. Apoi nu progresa dilatația din cauza durerii probabil. Și a urmat epidurala, aleasă de mine. Care nu a fost bau baul pe care mi l-am imaginat- pfft cititul pe internet uneori e dăunător chiar dacă știi să alegi informațiile. Pentru că mi-am simțit picioarele. Pentru că pe măsură ce m-am dilatat și bebe s-a așezat în poziție de naștere (dilatare care a progresat într-o oră și ceva la maxim!- durerea o stagnase) am simțit perfect nevoia de a împinge și am putut să fac asta fără niciun fel de intervenție a moașei – cotul pe burta adică!. În 2 maxim 3 contracții a ieșit bebe și am simțit perfect ce trebuie să fac. Plus că perineul nu era chiar anesteziat deci am simțit și mini tăietura și cusutul care a urmat. Recunosc că m-am simțit lașă și iarăși m-am temut de complicații… dacă era prea anesteziat bebe? Dacă nu simțeam să împing și nu știam ce să fac? Dacă trebuiau alte intervenții gen forceps sau altceva?

Dar nu, nu a fost nevoie. Doamne Doamne în Săptămâna Mare a fost alături de noi. Și a ieșit bebe perfect, de nota 10, mi l-au pus pe burtă instant, l-am mângâiat și șters, a mirosit un pic de sân. Și l-au luat la incălzit și vaccinat etc. Nu a fost pe mine o oră intreagă, nu a fost ora magică, dar a fost bine. Pentru că apoi ne-am reîntâlnit și l-am luat în brațe și nu i-am mai dat drumul toata noaptea. Prima noaptea a noastră a dormit la mine în brațe. Aici mai trebuia doar să fie tati aproape, motiv pentru care poate în privat la un al doilea copil. Ca să impartă și el cu noi acea primă noapte magică. Și apoi l-am învățat să și mănânce încet încet. Dar despre asta altă dată…

 

Sfaturi din popor – de neînțeles

Mă gândeam la sfaturile primite în maternitate… Au intrat niște doamne, pe rând în diverse momente ale zilei și m-au văzut cu bebe.

„Numai în brațe îl țineți, doamnă? Se învață așa. Nu știți ce șmecheri sunt ei..” Și nu a fost ultima persoană care a tot zis asta. Tineri, bătrâni nu contează. Acest se învață în brațe, se învață cu maică-sa, se răsfață pare să fie în mintea tuturor, întipărit în gene undeva. Și ce contează? Aș răspunde eu. Pentru că bebeluș va fi doar o dată. O perioadă scurtă care trece și mai repede. Și merită să stea în brațe. Doar nu va sta până la 18 ani!

La fel să nu dormim cu el în pat. Serios cred că un copil va vrea independență. Nu o să ne mai vrea el la un moment dat. O să vrea propriul loc, colțișor în casa noastră. Și atunci ne va fi dor să dormim cu el așa cum o facem. (Ah legat de asta am auzit/citit pe un blog un comment de genul – de asta vă înșeală bărbații – genială gândirea. Doar că bărbatul în cazul meu e la fel de îndrăgostit de micul prințișor.

Cele legate de alăptat le ignor din principiu. Să îi dai la 3 ore. Să nu stea numai cu sânul în gură. Lapte prea slab. Nu ascult nimic. Îl ascult pe el și ce vrea să facă și să ceară. Și ca și înainte suntem o echipă bună.