Alăptat începuturi…

V-am mai zis vreodată cât de ușor îmi este să sfătuiesc, știu să explic frumos, să dau linkuri către site-uri. Să zic despre poziții, despre cum vezi dacă bebe papă bine, despre care sunt semnele că e de ajuns lăptic, despre cât de important e să nu dai lapte praf mai ales dacă chiar vrei să alăptezi… Despre stai calmă, o să fie bine, uite cu asta se dă pe ragade și ajută, uite asta faci acum, așa te uiți la bebe, așa numeri scutecele să fii sigur că e destul. Nu nu îți lua cântar că te va stresa prea mult, cântărește-l la medic la controale, nu are rost altfel. Nu are rost după fiecare supt. Nu are rost să te mulgi doar să vezi cantități. Uite ce frumos pui bebe pe tine, îl lași fie găsește singur sânul fie îl gâdili cu mamelonul pe mijlocul buzei, pac e reflex deschide gurița și se atașează perfect.

E ușor de explicat și vorbit. Dar bebe real nu e ca bebe din teorie. Și nu știe că e reflex să deschidă gurița. Și încearcă iar și iar și se enervează și plânge. Și mai citești un pic despre cum poți face un bebe să fie frustrat și să nu îi mai placă sânul dacă îl chinui prea mult cu atașarea. Și faci pauza și plimbi bebe să uite de frustrare și să se prindă iar. Și da, colostrul tău îi ajunge… teoretic. Dar el urlă de foame în maternitate și atunci calci pe inimă și dai 5 ml de lapte praf (pffua cât m-am simțit de vinovată- măcar am dat cu seringa și am controlat eu cantitatea, nu i-a dat nimeni mai mult decât aș fi vrut eu să îi supra-umple stomăcelul minuscul). Și bebe trage cu putere, dar sânii nu sunt obișnuiți și apar răni dureroase care se vindecă și se redeschid iar și iar. Și merge lanolina ajută. Pentru că în vreo 10 zile de rani cu coji rupte-sânge-vindecate, ele dispar și mameloanele se adaptează. Și da, atașarea e corectă, frenul lingual e cum trebuie. Dar bebe și sânul abia ajung să se cunoască acum și învățarea doare un pic.

Ah și să nu uităm panica: e ziua 4, de ce nu are 4 scutece murdare de caca, de ce nu are niciunul de fapt de ieri, nu are lapte de ajuns, de ce nu curge lapte din sân așa cum ar trebui – gânduri peste gânduri – de la posibile retenții de resturi placentare care să influențeze echilibrul hormonal la cine știe ce probleme cu intestinul micuțului (da, e rău, prea rău să știi și multe!). Și exact atunci când cuprins de panică… te apuci de sterilizat biberoane și citit pe cutia de Hipp cum se face laptele praf – ce? fiert apa, lăsat să se răcească la 50 grade, apoi pus laptele, apoi răcit la 37 ca să bea bebe… wtf nu e mai complicat decât pac conectat la sân, băut lăptic, culcat la loc??? Pffft nu vreau nu vreau nu vreau. Și bebe deștept face caca, amânăm laptele praf. Și apare lăpticul în sâni mult, picură, sâni tari, bebe mulțumit și în sfârșit căcăcios așa cum trebuie. Panică înlăturată.

Evident trebuie menționat că după primele săptămâni când organismul nu știe cu cât lapte funcționează micuțul face supraproducție, și de la asta angorjare fiziologică, picurat sâni etc. Asta va trece și nu înseamnă că ai rămas fără lapte în câteva săptămâni, chiar dacă nu se mai simt tari sânii și nu mai curg la fel (și e posibil nici cu pompa să nu mai iasă la fel cantitativ!).

Alăptat… reguli?

Citeam niște site-uri pentru că am dat de ceva scandaluri legate de alăptatul în public. Și mă șocam… de unele afirmatii… de genul. Că dacă alăptează în public o face nu pentru copil ci ca să se afișeze ea pe afară cu sânii.

Și aveau niște reguli dubioase oamenii care comentau judecându-le pe aceste fete:

– să invețe copilul și programul lui ca să își calculeze timpul așa încât la ora mesei să nu fie afară- hmm să înveți programul unui copil la cerere? care variază în funcție de săptămâna lui de viață, temperatura aerului, posibilele dureri sau mici disconforturi pe care le poate simți, pusee de creștere, eventuali dințișori apăruți? Cum să faci asta? 

– să nu iasă din casă cu copil alăptat… Pe asta nici nu vreau să o comentez. Ești om, ai dreptul de a nu sta ca pușcăriașul între 4 pereți. Copilul are dreptul să i se facă foame oriunde pentru că de aia este copil, nu este logic…

– Să ia lapte muls în biberon ca să îi dea copilului când iese… Și mai rău, să se mulgă eventual… nu știu când având în vedere că această cantitate de lapte din sâni se reglează în funcție de cerere și ofertă, eventual să ți crești cu pompa cantitatea, sau să păstrezi în congelator dacă ai avut cândva… și să îl iei cu termos sau să îl încălzești cum? Și de ce să înveți copilul cu biberonul dacă e mic și tu încerci din răsputeri să alăptezi?

– Să se acopere cu ceva eșarfe… Asta nu zic nu, dacă e o eșarfă subțirică, dacă îi place copilului sau sunt prea mulți oameni în jur sau e vreo cauză și simte mama nevoia să se ascundă de priviri din jur – deși cred că se iese mai mult în evidență așa. Și dacă e prea cald, copilului nu îi place nu prea îi văd rostul. Nu știu dacă ajută. Eu maxim mă vedeam așa pe plajă când oricum stau la umbră și dacă mi-e răcoare mă acopăr cu ceva…(apropo mai mereu am făcut topless și nu văd motivul acum să încep să port sutien)

– să meargă la toaletă să mănânce copilul…Ooo da, e clar frumos, hai să mâncăm toți la toaletă pentru că e minunat acel loc de mâncat pentru oricine. Miroase frumos, e relaxant…

Erau multe aberații pe care le-am citit și m-am enervat… mi s-au părut foarte ciudate și greu de contracarat pentru că evident oamenii au fixate niște idei în cap. Dar eu mă gândesc să fiu foarte foarte activă și sa nu stau legată de casă, și dacă merg pe drum și îi e foame copilului ce aș putea să fac?
Cred că în primul rând ar trebui să nu mai citesc articole pentru că pe Internet lumea e foarte războinică și în viața reală nu e chiar așa (sper eu optimistă)… și să văd ce șî dacă se întâmplă vreodată….

Despre Spital Prieten al Copilului…

Se pare că este o mare muncă acum, să poți să declari maternitatea pe care o ai în grijă ca spital prieten al copilului. Nu știu ce beneficii există pentru spitalul în sine, nu m-am interesat de partea asta, dar de vreme ce se chinuie toțî să intre în această categorie… trebuie să fie ceva important totuși.

Dar iată ce reguli trebuie aplicate:

 

În 1989, OMS şi UNICEF au elaborat Declaraţia comună Protejarea,încurajarea şi susţinerea alăptării: rolul specific al serviciilor de maternitate”. Acest document descrie modul specific în care maternităţile pot promova alăptarea.

Cei “Zece Paşi pentru o alăptare încununată de succes” sunt un rezumat al principalelor recomandări ale “Declaraţiei comune” şi reprezintă baza pentru “Iniţiativa Spitalul Prieten al Copilului”. Dacă o maternitate doreşte să fie desemnată Spital Prieten al Copilului, ea trebuie să respecte şi să pună în aplicare toţi cei 10 paşi.

1. Să aibă o politică scrisă privind alăptarea care să fie comunicată regulat întregului personal de îngrijire.

2. Să instruiască întregul personal de îngrijire în scopul aplicării acestei politici.

3. Să informeze toate gravidele despre avantajele alăptării şi aspectele practice ale alăptării.

4. Să ajute mamele să înceapă alăptarea în primele cinci minute după naştere sau imediat ce mama îşi revine după anestezie (pentru naşterile prin cezariană cu anestezie generală).

5. Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină secreţia lactată chiar atunci când sunt despărţite de copiii lor.

6. Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau lichide, altele decât laptele matern, cu excepţia cazurilor cu indicaţie medicală.

7. Să practice rooming-in-ul, care permite mamei şi copilului să rămână împreună 24 ore pe zi.

8. Să încurajeze alăptarea la cererea copilului.

9. Să nu ofere suzete sau tetine (biberon) copiilor care sug la sân.

10. Să încurajeze constituirea grupurilor de sprijin pentru mame şi să orienteze mamele către aceste grupuri de sprijin la externarea din maternitate.

În pachetul informativ pentru spitale este descrisă modalitatea de a introduce în practică cei Zece Paşi.

(mai multe informații de pe site-ul: http://www.spital-prieten.ro/cei-10-pasi-pentru-o-alaptare-de-succes/)

De ce am  vrut să scriu asta? Pentru că la noi totul e bun și frumos pe hârtie. Am văzut spitale în care se muncește pentru asta, în care copiii sunt lăsați lângă mame, mamele ajutate să alăpteze la cerere, nu se dă lapte praf decât în situații extreme și atunci în niciun caz din biberon – se preferă linguriță, căniță, seringă, orice ca să nu se strice posibilitatea de alăptat a copilului. Am văzut șî știu că există asta, deci nu e doar un mit. Da, nu se aplică neapărat toți pașii, se încearcă pe unde se poate și în limita posibilului – skin-to-skin, după cum am zis anterior, se face destul de rar, asta sper să se schimbe…

Dar ca în orice… există și uscăciuni. Mi-a fost povestit de curând despre o întâmplare, cineva care a născut într-o maternitate privată, spital prieten al copilului, o persoană care plătise pachețel separat pentru consultant lactație și skin-to-skin la nastere, cu promisiunea că va primi copilul chiar dacă este cezariană. Cu multe promisiuni… nu avem biberoane, încurajăm alăptatul, o să vină la dumneavoastră în fiecare zi cel puțin consultantul de lactație să vă pună bebelușul la sân etc. Dar iată că … s-a făcut cezariană, nu i s-a dat copilul deloc în salon, nici vorbă de consultantul plătit și promis. Nu a fost lăsată să alăpteze în primele 48 de ore, pe motivul că „laptele tău este toxic” – aparent pentru că primea antibiotic, dar nu s-a obosit cred, nimeni să citească prospectul măcar să vadă că nu contraindică alăptatul antibioticul primit de mamă (cred că era o cefalosporină.. in fine). Ea a trebuit să se mulgă, să arunce laptele, iar copilul a primit lapte formulă din biberon.

Asta într-o maternitate privată, unde zici că mergi ca să naști așa cum vrei și să fii cu copilul aproape (nu mai zic nimic de motivele pentru care a ajuns la cezariană, pentru că ea voia să nască pe cale naturală și totuși… motive valide cu adevărat nu au fost)…

Și acum mă întreb ce putem face? Oare acest spital merită în continuare emblema prieten al copilului? Eu aș zice că nu. Și i-am spus și ei, ar trebui totuși să-și apere drepturile. Nu știu încă ce variantă e cea mai bună și cum putem să contactăm oficialii care se ocupă de această acreditare, dar poate ar merita un mic control zilele acestea. Și sunt curioasă cum ar putea explica prezența atâtor biberoane în spital? Și rooming-in-ul care nu există decât pe hârtie. Și consultanții care nu sunt în spital? Și.. și… și..

Pentru cine e curios, poate să găsească ce unitate sanitară privată din București are titlul acesta, pentru că momentan, din câte am văzut este una singură. Și degeaba.

Apropo, nu e prima poveste de gen care vine din acest spital. Și mai am prieteni care trebuie să nască curând tot acolo. Sper să nu fie tot o poveste de acest gen pentru că deja începe să fie suspect.

Bine și rău în sfaturi…

Zilele acestea mi-am pus întrebări, gândindu-mă la mamele care nu alăptează și la bebeii care primesc lapte praf. Asta pentru că de curând, o cunoștiință a primit recomandarea de a da lapte praf nou născutului, la interval de 3 ore (aproximativ acesta este intervalul pentru că laptele formulă are un timp crescut de digestie și evacuare gastrică iar senzația de foame se instalează mai târziu)… dar atunci când copilul plânge între hrăniri, părinții au fost sfătuiți să îi dea ceai ca să tacă. Sau suzetă, sau să îl păcălească. M-a surprins un pic recomandarea – și situația în sine, mama era o persoană care voia să alăpteze, dar i s-a spus de la început că nu are lapte destul și nu va avea (nu înțeleg din ce motiv) și că mai bine dă lapte formulă. În fine, nu am înțeles de ce nu a fost învățată despre alăptat, de ce nu s-a încercat mai mult, mai ales că acest caz nu este singular, mai ales că era vorba despre o maternitate privată.

Ulterior am dat peste acest articol, și mi-este rușîne să pun link către el, mă surprinde că în anul 2014 mai există așa ceva pe internet și mi-este tare frică… că poate și alți oameni au citit șî l-au acceptat ca bun. http://www.mamicamea.ro/alimentatia/cum-se-stabileste-un-orar-de-alimentatie-pentru-nou-nascut.html

Am senzația că sursa lor de bibliografie a fost din secolul trecut cel puțin… Avantajul unui program fix de alaptare este acela ca ofera mamei un indicator practic pentru orele de alimentatie. In plus ea poate urmari mai usor daca sugarul plange de foame sau din alte motive; acest program o ajuta pe mama la impartirea timpului, asa ca ea isi poate planifica si alte treburi casnice sau se poate odihni in timp ce sugarul doarme. Ideal ar fi ca mama sa ajunga sa hraneasca sugarul aproximativ la orele 6.00-10.00-14.00-18.00-22.00. La multi sugari acest orar se stabileste catre varsta de 6 saptamani.

Sursa: http://www.mamicamea.ro/alimentatia/cum-se-stabileste-un-orar-de-alimentatie-pentru-nou-nascut.html#ixzz2sSgi4uED

Cum să mai susții așa ceva? Când deja se stie bine că singura metodă prin care se reglează în mod natural și minunat cererea și oferta cantitate de lapte-necesar nou născut este alăptatul la cerere??? Că nu mai sunt de actualitate nici sfaturile să stai cu copilul 10-15 minute la un sân, să fie mutat la celălalt… Sugarul știe singur și alege… dacă ii e sete bea un pic la început, dacă golește sânul primește și lăpticul bogat în lipide, cel caloric care îl ajută la crescut în greutate. Și în funcție de intervalul dintre supturi se reglează și compoziția lăpticului și e mereu adaptată nevoilor bebelușului…

În fine nu mi-a venit să cred că am dat peste un astfel de articol, nu mi-a venit să cred că nu am putut scrie un comentariu, deși am fost foarte tentată…

Și ca să închei, aș lăsa un link către un filmuleț de pe site-ul pediatrului/consultant în lactație Jack Newman. Ca să vedeți și un așa da (pentru cine e interesat sunt mult mult mai multe filmulețe acolo)

http://www.breastfeedinginc.ca/content.php?pagename=vid-reallygood

Despre alăptare… începutul

Despre alăptare pot să zic și să tot zic la nesfârșit… și ar fi doar începutul. Nu pot să mă declar expert în niciun caz, dar învăț și pe parcurs ce învăț încerc să ordonez și să dau mai departe.

Probabil am mai vorbit cândva despre skin-to-skin pe scurt, dar este unul dintre cele mai normale lucruri care ar trebui să se facă peste tot, în orice maternitate (în afară pare să fie unul din standardele din protocoale și din ceea ce se întâmplă în maternități).. dar la noi sunt tot felul de frici nefondate și tot felul de inconveniente inventate peste care s-ar putea trece dacă s-ar vrea cu adevărat, dacă s-ar educa mamele și personalul medical asupra acestei manevre simple, dar cu efect maxim asupra vieții bebelușului și al alăptării.

Practic: după ce iese bebelușul pe lume, ar trebui luat și pus direct pe burtica mamei în primele minute după naștere, lăsat în pace până găsește sânul șî începe să sugă singurel. Are efecte clare asupra inițierii și stimulării secreției lactate, iar bebe, bazându-se nu numai pe instinct, învață reflexul de supt singur, fără a fi forțat în niciun fel și într-un mod foarte natural. Cred că este minimul care ar trebui făcut, având în vedere că la noi nașterea este așa cum este, destul de medicalizată – cezariene, ocitocine, epidurale. Ar contracara efectul acesta nenatural și ar ajuta la intrarea lucrurilor pe un drum mai normal.

De ce nu se face?

1. Le este frică de microbi.

Dar mi se pare absurd să susții că este mai bine ca pielea bebelușului să fie în contact cu microbii de prin spital și de pe mâinile personalului medical decât cu pielea mamei (mai ales în cazul nașterilor vaginale,!). La cezariene copiii se scot de obicei în scutecele sterile – aici să zici că e justificată frica lor – parțial, pentru că tot mai bine ar fi ca primii microbi cu care intră în contact să fie cei ai mamei.

2. Hipotermie

Le este frică, că bebele acea creatură firavă, cu reglare a temperaturii aproape absentă, va suferi de frig dacă este în contact cu mama. Dar pielea mamei se încălzește, tot un răspuns hormonal și în plus – copiii se scot, se pun sub o masă radiantă și sunt lăsați acolo să se adapteze. Nu văd de ce e mai bună varianta asta decât contact apropiat cu mama. Singura problemă este că în sălile de cezariană este posibil să fie un pic mai răcoare decât în salonul de nou-născuți, dar un bebe învelit și pus pe mamă tot ar trebui să fie mai bine. Părerea mea

3. Manevre medicale

Aspiratul nasului, dacă e necesar, vaccinare, injectare vitamina K, cu puțină voință toate ar putea fi făcute cu bebelușul în contact cu mama. Și cu beneficii: sunt studii care demonstrează că un bebe în mediul lui s-ar putea să simtă mai puțin durerea manevrelor. În plus e posibil ca în procesul de adaptare cu mama să învețe să respire mai ușor, să tușească și să nu mai fie nevoie de sonde și sondițe de aspirare (aici trebuie să știți că sunt medici, sunt maternități care nu aspiră obsesiv și mai ales dacă nu este nevoie)

Cântăritul, altă manevră, ar putea aștepta până după ce se finalizează acest prim contact mamă – copil. Sau ar putea să facă un minim de manevre, un cântărit, un șters, aspirat, foarte rapid și apoi să pună pe bebe în contact cu mama.

4. Adaptare dificilă, probleme

Aici am gânduri împărțite. De exemplu un bebe care a ieșit din cezariană sau din mamă anesteziată sau sau… etc ar putea fi mai amețit. Ar putea să aibă nevoie de un pic mai mult timp și îngrijire – ceva oxigen sau alt tip de tratament. Nu știu să zic aici. Deși am convingerile mele că și contactul cu mama ajută, dacă chiar este o problemă de ordin medical… aș întârzia puțin acest contact până echilibrez bebele și apoi pus în contact cu mama (asta aș vrea în cazul meu, nu aș insista să mi aducă pe bebe, dacă știu că poate ar avea nevoie de altceva). Am să mai gândesc și să citesc asupra acestui subiect.

Pentru că e ușor să zici: nu ar apărea probleme dacă nașterea nu ar fi foarte medicalizată așa cum se face, dar adevărul este altul. Nașterea este o procedură medicalizată, multe femei aleg să nască cât mai natural posibil, dar cel puțin la noi în țară… eu zic că trebuie să adaptăm naturalul cu noile manevre pentru a contracara efectul.

Adică… skin-to-skin ar trebui să fie pentru toți bebelușii și toate femeile, indiferent de cum au născut. Nu e ceva excentric care să fie adoptat doar de acele femei care au avut curajul să nască 100% natural.