Despre Spital Prieten al Copilului…

Se pare că este o mare muncă acum, să poți să declari maternitatea pe care o ai în grijă ca spital prieten al copilului. Nu știu ce beneficii există pentru spitalul în sine, nu m-am interesat de partea asta, dar de vreme ce se chinuie toțî să intre în această categorie… trebuie să fie ceva important totuși.

Dar iată ce reguli trebuie aplicate:

 

În 1989, OMS şi UNICEF au elaborat Declaraţia comună Protejarea,încurajarea şi susţinerea alăptării: rolul specific al serviciilor de maternitate”. Acest document descrie modul specific în care maternităţile pot promova alăptarea.

Cei “Zece Paşi pentru o alăptare încununată de succes” sunt un rezumat al principalelor recomandări ale “Declaraţiei comune” şi reprezintă baza pentru “Iniţiativa Spitalul Prieten al Copilului”. Dacă o maternitate doreşte să fie desemnată Spital Prieten al Copilului, ea trebuie să respecte şi să pună în aplicare toţi cei 10 paşi.

1. Să aibă o politică scrisă privind alăptarea care să fie comunicată regulat întregului personal de îngrijire.

2. Să instruiască întregul personal de îngrijire în scopul aplicării acestei politici.

3. Să informeze toate gravidele despre avantajele alăptării şi aspectele practice ale alăptării.

4. Să ajute mamele să înceapă alăptarea în primele cinci minute după naştere sau imediat ce mama îşi revine după anestezie (pentru naşterile prin cezariană cu anestezie generală).

5. Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină secreţia lactată chiar atunci când sunt despărţite de copiii lor.

6. Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau lichide, altele decât laptele matern, cu excepţia cazurilor cu indicaţie medicală.

7. Să practice rooming-in-ul, care permite mamei şi copilului să rămână împreună 24 ore pe zi.

8. Să încurajeze alăptarea la cererea copilului.

9. Să nu ofere suzete sau tetine (biberon) copiilor care sug la sân.

10. Să încurajeze constituirea grupurilor de sprijin pentru mame şi să orienteze mamele către aceste grupuri de sprijin la externarea din maternitate.

În pachetul informativ pentru spitale este descrisă modalitatea de a introduce în practică cei Zece Paşi.

(mai multe informații de pe site-ul: http://www.spital-prieten.ro/cei-10-pasi-pentru-o-alaptare-de-succes/)

De ce am  vrut să scriu asta? Pentru că la noi totul e bun și frumos pe hârtie. Am văzut spitale în care se muncește pentru asta, în care copiii sunt lăsați lângă mame, mamele ajutate să alăpteze la cerere, nu se dă lapte praf decât în situații extreme și atunci în niciun caz din biberon – se preferă linguriță, căniță, seringă, orice ca să nu se strice posibilitatea de alăptat a copilului. Am văzut șî știu că există asta, deci nu e doar un mit. Da, nu se aplică neapărat toți pașii, se încearcă pe unde se poate și în limita posibilului – skin-to-skin, după cum am zis anterior, se face destul de rar, asta sper să se schimbe…

Dar ca în orice… există și uscăciuni. Mi-a fost povestit de curând despre o întâmplare, cineva care a născut într-o maternitate privată, spital prieten al copilului, o persoană care plătise pachețel separat pentru consultant lactație și skin-to-skin la nastere, cu promisiunea că va primi copilul chiar dacă este cezariană. Cu multe promisiuni… nu avem biberoane, încurajăm alăptatul, o să vină la dumneavoastră în fiecare zi cel puțin consultantul de lactație să vă pună bebelușul la sân etc. Dar iată că … s-a făcut cezariană, nu i s-a dat copilul deloc în salon, nici vorbă de consultantul plătit și promis. Nu a fost lăsată să alăpteze în primele 48 de ore, pe motivul că „laptele tău este toxic” – aparent pentru că primea antibiotic, dar nu s-a obosit cred, nimeni să citească prospectul măcar să vadă că nu contraindică alăptatul antibioticul primit de mamă (cred că era o cefalosporină.. in fine). Ea a trebuit să se mulgă, să arunce laptele, iar copilul a primit lapte formulă din biberon.

Asta într-o maternitate privată, unde zici că mergi ca să naști așa cum vrei și să fii cu copilul aproape (nu mai zic nimic de motivele pentru care a ajuns la cezariană, pentru că ea voia să nască pe cale naturală și totuși… motive valide cu adevărat nu au fost)…

Și acum mă întreb ce putem face? Oare acest spital merită în continuare emblema prieten al copilului? Eu aș zice că nu. Și i-am spus și ei, ar trebui totuși să-și apere drepturile. Nu știu încă ce variantă e cea mai bună și cum putem să contactăm oficialii care se ocupă de această acreditare, dar poate ar merita un mic control zilele acestea. Și sunt curioasă cum ar putea explica prezența atâtor biberoane în spital? Și rooming-in-ul care nu există decât pe hârtie. Și consultanții care nu sunt în spital? Și.. și… și..

Pentru cine e curios, poate să găsească ce unitate sanitară privată din București are titlul acesta, pentru că momentan, din câte am văzut este una singură. Și degeaba.

Apropo, nu e prima poveste de gen care vine din acest spital. Și mai am prieteni care trebuie să nască curând tot acolo. Sper să nu fie tot o poveste de acest gen pentru că deja începe să fie suspect.

Anunțuri

Educational

Mi se pare unul dintre cele mai grele lucruri să educi un copil. Și cred ca poate uneori lumea se lasă prinsă în micile bucățele  pe care le implică creșterea unui copil – de la hrană, sănătate și orice altceva, încât uită că din acel mic copil într-o zi o să trebuiasca să iasă un om, capabil să se descurce pe picioarele lui, să și creeze familie și carieră. Câteva greșeli pe care le observ eu, acum, ca om care nu are copii…

1. Părinții încearcă să facă totul pentru copiii lor. Adică și lucrurile pe care ei ar putea să le facă singuri învățați. Ca să le fie ușor zic ei. De la îmbrăcat, încălțat, spălat – adica tot ce ține de igienă, până la făcut orice ține de mâncat, pus unt pe pâine, etc. Da, sunt lucruri pe care trebuie să le faci în locul copilului, dar și la asta există o limită și trebuie să ne oprim și să îi ajutam și pe ei să învețe să se descurce singuri.

2. Le fac toate poftele, chiar dacă asta înseamnă McDonalds, Cola, luat smartphone din clasa 1, jocuri pe calculator și calculatoare, internet, facebook. Totul la dispoziția lor. Să ne mai mirăm de dezastrul de la bacalaureat? Nu cred. Când toți au facebook în buzunar deja se complică lucrurile. Să iasă săracu copil în oraș? în fiecare săptămână? Păi cum să nu, doar merită și el odihnă. Să bea săracul copil bere și alcool măcar o dată pe săptămână de relaxare.

3. Dau vina pe copii. Pentru că sunt grași, pentru că sunt slabi. Dacă greșesc la școală e vina lor, dacă nu iau examene iar e vina lor. Dar de la ce a pornit totul? Cum s-ar fi îngrășat copilul dacă ar fi mâncat corect? Dar dacă poftește săracul… (asta cu mâncatul e cu totul per se un capitol separat)

Am delirat și nici măcar nu mi-am scris toate ideile. Cert este că mi se pare ca nu mai reușește nimeni să crească copiii așa cum trebuie. Și mi-e frică… că într-o zi și eu voi fi la fel și o să văd paiele din ochii tuturor și nu o sa mai văd ce greșesc eu. Si vreau să nu am un copil răsfățat, neajutorat, care la 20 de ani să vrea să îi facă mămica sendviș și băgăjel. Vreau să fie pe picioarele lui și să se descurce în lumea asta.

Stare civilă…

Haideți să ne amuzăm și să discutăm ceva distractiv… (ghilimelele cred că le veți simți prin context).

Despre mine nu pot să zic că m-a surprins ceva, sunt obișnuită cu astfel de situații, am tot văzut auzit, am studiat forumuri. Ca toate „miresicile”. Dar poate surprinde pe cineva și trebuie să știe și să aibă ceva idei pe alocuri.

Starea civilă. O distracție birocratică și emoționantă. Pentru clarificare, nu știu cum este în alte orașe, primării și alte locații, dar acum vorbesc despre metropola noastră dragă, capitala unei țări UE, unul dintre cele mai mari și frumoase sectoare ale sale.

A se menționa că pentru a-ți schimba numele și a zice acel „Da” în fața ofițerului de stare civilă – pe lângă actele din dosărelul pe care le veți găsi pe alte site-uri, cele 10-14 zile de care aveți nevoie ar trebui să vă înarmați și cu cunoașterea: sâmbăta este o zi foarte greu de prins. Nu știu de ce, poate se lucrează overtime, poate sunt neplătiți. Dar cert este că toți cei care doreau această zi a trebuit să facă un drum în miez de noapte sau la răsăritul soarelui să se treacă pe o listă (cu sau fără șpagă la portar). Evident apar și oameni în ziua de sâmbătă care sigur nu au stat și la coadă. Cu sau fără șpagă.

Așa, depui dosarul, nu te trimite nimeni înapoi pentru ștampiluțe sau liniuțe uitate în nume (it happened before) și ești gata!

Cazul 1. Vine ziua minuată. Vine una bucată tanti/gardian de închisoare look-a-like și strigă familiile rând pe rând să aducă buletinele în față. Când intri un pic dezorientat cu tot puhoiul de invitați, ți se spune frumos unde să aștepți să fii invitat în sala de ceremonii. Și iese o altă tanti autoritară (de ambele dăți de când am văzut-o era în aceleași haine aproximativ, poate aceleași culori) te invită în sală, îti spune unde să te așezi, unde să stea nașii, părinții. Și crezând-o oficial al primăriei nu te opui prea tare pentru că oricum ești mic și aiurit, și e situație nouă pentru toată lumea. Dar apoi surpriză. Scoate aparatul foto și te informează că va face câteva cadre de poză  „știm că ați venit cu fotograful dumneavoastră, de aceea nu vor fi multe fotografii”. Și pac! începe ceremonia cu voce monotonă, dar simpatică doamna. Probabil făcând de mii de ori același lucru nu mai poți simți bucurie în fața unei bucurii. Zâmbet abia schițat, nu glumițe ceva. În fine, nu contează. Am zis da, am semnat, pupat. Ghidați pas cu pas de doamna blondă autoritară. Stați așa, veniți aici, schimbați locuri, pupați-vă, zâmbiți. Mutați-vă dincolo, haideți părinții. 150 lei face domnul mire. Treceți pe aici peste o săptămână- cartea de vizită. „Domnu’ lăsați și fetelor ăstora săracele bani de cafea”. Mirele scoate din buzunar încă 20 sau 30 de roni, nu de alta dar nu cred că avea mai mult și pac! Ieșim afară, intră următorii. Afară un alt angajat al doamnei blonde autoritare mai face câteva cadre și poze de grup.

Mergem frumos la masa de la colț (masă de plastic micuță) să ne servim cu șampanie și mărunțișuri invitații. Suntem ușuiți rapid și de acolo pentru că vin următorii. Și gata! Evident mai lași ceva aici. Nu neapărat pentru că ți se cere, dar se foiesc și se chinuie tantile alea pe acolo plimbând o cârpă de parcă te simți prost. Un fursec, un ban. Nu contează.

 

10 cununii să fie pe zi. (și erau, credeți-mă din programări mi-aduc aminte). Câți să refuze categoric fotograful? Nu prea îți dai seama inițial că doamna autoritară e fotograf. Și nu prea te apuci să te cerți acolo să faci circ. (mai ales, că după cum veți vedea în continuare se poate lăsa și cu super reduceri). Să zicem 7 din 10 acceptă (cred că mai mulți). Încă 2 refuză inițial și primesc reducerea. Și pentru 3 zile pe săptămână este un venit bunicel. Ce or face oamenii ăștia în afara sezonului de nunți? E un venit destul de mic dacă stăm să împărțim de fapt și este de înțeles comportamentul de sugativă.

 

Așa cazul 2. Miri cu experiență. Au mai fost, au mai văzut. Invitații lor au mai fost și au mai văzut. Tanti blondă autoritară cu bluză albă nu le era necunoscută. Și au refuzat-o politicos, chiar cu reducere de tarif. Scurtat considerabil timpul de stat înăuntru. Scurtat fotografiile, nu s-au mai făcut atâtea cadre. Ușuială rapidă afară. „haideți că vin următorii” – completare, cei care ne plătesc, nu ca voi paraziți zgârciți. „Lăsați niște flori” zis o dată. Zis de două ori, la două persoane diferite, eventual care nu observaseră că celălalt a dat flori. Oare își deschid florărie la colț? E vreo dubă în spate care va căra toate florile la prima florărie din drum, pentru invitații întârziați la vreo cununie din acea zi? Probabil. Că nu pot să mi dau seama ce face cineva cu atâtea flori.

 

2013 România. Instituții publice. Dar trebuie să recunosc că pe mine nu m-au păcălit. Tanti autoritară, care își permite să ușuie invitații unei cununii, să îi țină mai mult pe cei de la cealaltă cununie, pe cei care plătesc, care poate să cheme, să dea afară, să dea ordine pentru donații de cafele, floricele, e clar un primar sub acoperire. Un agent secret. Rotița secretă care face lumea să meargă.  A fost Atilla Hunul în altă viață. Ceva de genul….

 

Oricum trebuie să mai menționez că fotografiile au fost chiar drăguțe. Măcar la această parte nu am absolut nimic de comentat. Dar e ciudat și penibil oricum. Și nu faptul că ne cer bani, asta e de înțeles, e un serviciu, iese ok, ești plătit. E ciudat că oamenii care aleg să nu folosească acest serviciu abuziv sunt tratați cu totul altfel. Goniți, puși pe fugă, grăbiți. Adică dacă tot ai 70% sau mai mult dintre oameni care te plătesc, de ce nu îi lași în pace și pe cei care aleg să nu te plătească? Mai ales că… fără bon fiscal, fără facturi, este un lucru cam ilegal ce fac ei acolo. În fine. Asta e țărișoara noastră și așa sunt nesimțiții crescuți în țara aceasta.

(nu aș scrie mai multe despre unde și cum, dar dacă vă zic de o casă de căsătorii frumoasă albă… poate vă dați seama singuri)

Cezariană sau naștere naturală?

Aud des întrebarea asta și mă întreb… de ce pentru noi în România este o întrebare și o problemă de alegere? De ce este atât de ușor și pentru pacientă și pentru doctor să intre în spital și să bifeze relaxați: tăietură, anestezie generală sală de operații. Eu nu înțeleg decât parțial asta. Da înțeleg frica dată de naștere, durerile nașterii, problemele care pot apărea referitor la viața sexuală ulterior. Tabu-ul de unde ai ieșit din … în fine nu asta e problema. Nu sunt absurdă, nu sunt anti medicină și sunt medic, logic că nu as fi anti medicină. Doar că uneori se exagerează și nu se trage linia acolo unde trebuie după părerea mea.

Aș înțelege să faci cezariană sau să te panichezi dacă bebele a stat mult în travaliu și contracțiile nu mai sunt eficiente, bătăile inimii nu mai sunt ok și trebuie făcut ceva urgent. Dar cu un travaliu condus ok se intâmplă foarte rar, forcepsul și mai rar și bebeii ies ok. Nici cei din epidurală nu ies prea amețiți. Nu ca cei din cezariană. Și totuși e mecanismul care pregătește corpul copilului pentru prima respirație. Trecerea lui pe acolo, întreg mecanismul… da înțeleg, și mai ideal ar fi fără oxitocin, cu răbdare să se întâmple natural, eventual fără anestezie. Asta fiind cea mai naturală variantă. Dar totuși medicina a progresat și probabil se consideră inuman sa lași o femeie 24 de ore sau mai mult în travaliu. Hai să accelerăm tot procesul, scapă și mama de traumă mai repede, și copilul. E ok, e bine până la urmă. Da, ar trebui mesele să aibă altă poziție ca să se nasca și mai rapid. Cotul pe burtă al moașei traumatizează un piculeț mai ales mama. Dar mortalitatea a scăzut. Mortalitatea infantilă și maternă și e mai ok așa.

Dar cezariana? La alegere de frica durerii? Fără motive valide? Sau și mai rău de motive de concediu, dată a lunii, zodie, sau mai știu eu ce. Cred că asta mă scoate cel mai rău din sărite: la cerere. Vreau eu să fac cezariană. Ca să nu sufăr la naștere. Ca să-mi fie ușor. Ca să pot alege cât de cât ziua, ora. Să am motive să stau în pat 1-2 săptămâni apoi timp în care se ocupă altcineva de copil. Pentru că va fi foarte foarte greu. Pentru că durerea refacerii este mai mare decât durerea nașterii care trece. Hormonii dați de natură fac să dispară această durere rapid. Nu e nimic natural în cezariana la cerere și părerea mea este că este egoism. Da, suntem oameni, luăm alegeri greșite. Eu iau alegeri greșite când mănânc ciocolată deși am promis că nu mănânc. Cei care aprind țigară după țigară deși se urăsc apoi. Tot ce facem pătat de frică ne afectează motivele raționale și alegem greșit.

Si eu nu cred că mai putem să dăm o zodie cu ascendent și ce mai există unui copil programat pentru nașterea prin cezariană: „veniți joi, la ora 12 scriu în carnetul de la sală să ne programăm pentru cezariană”. E o alegere ne-naturală total, dictată de noi înșine, personalul medical, ordinea de pe tabelul din sala de operații și altele.

De aceea judec. Pentru că sunt om, femeie și așa suntem noi toți. Judecăm. Judec faptul că nu discută nimeni și nu se fac cursuri publice să știe lumea. Să se explice. Că durerea de naștere trece repede. Că există anestezie care ușurează asta. Că există medici și moașe care pot conduce travaliul minunat. Că progresul medicinei nu implică faptul că putem tăia și coase la loc uterul și scoate copilul în acest mod, fără să fie nevoie. Că organismul mamei și al copilului sunt pregătite pentru acest proces de la începuturile timpului. Si progresul din jurul nostru implică spital, oxigen, aparatură, medicamente pentru orice caz în care ceva nu merge cum trebuie.

Și știți oare că și din cezariene ies copiii cu forceps? Că pot fi amețiți, ciupiți cu bisturiul, se pot adapta și alăpta mai greu? Că veți merge foarte greu și vă veți ocupa dificil de copil la început?

Deci judec și mă rog să pot alege nașterea normală. Și să fie totul bine. Si cred că înțeleg de ce se alege cezariana. Pentru că in spital , procesul acesta este luat oricum din mâinile noastre. Tații nu sunt acolo, sunt doctori și asistente. Si dacă tot pierdem controlul în mare parte, atunci e mai ușor să îl pierdem cu totul. Să închidem ochii, să punem câmpuri chirurgicale pe noi și să așteptăm cu sufletul la gură sa auzim plâns de copil. Și psihic e mai greu. Și fizic e mai greu dar pare ușor. Pare mai complicat să îl scoți pe unde a fost proiectat să iasă. Si pare mai sigur și mai ușor să îl scoata o mână de doctor eficient. Știu și asta și nu judec drastic. Si nu judec mamele. Judec doar sistemul care este așa cum este. Dacă balanța s-a dus spre ceva ce nu ar fi trebuit sa fie pus pe masă în primul rând. Dar momentan nu am ce face….

 

Episodul viitor despre skin-to-skin, unul din marile idealuri- și de ce oare e atât de greu să mai acceptăm naturalul (zahărul brut de n ori mai sucmp decât zahărul alb deși primul este forma naturală… cam același lucru)

Haine peste haine peste haine…

Ca să continui mini seria articolelor legate de copiilași/mituri românești și lucruri cu care mă intâlnesc în practică și aș vrea să le văd schimbate.

Ați observat cât de îmbrăcați sunt copiii? Toți de la cei mai mici la cei mai mărișori. Haine peste haine. Căciuli, hăinuțe de schi și așa mai departe.. Ei având în vedere vremea de afară (acum ninge) și iarna care ține de ceva vreme, nu este anormal să fii mai îmbrăcat un pic.

Dar să vă descriu niște situații:

– Copil de aproximativ 2 luni, consultat pentru un vaccin. Afară era o zi caldă de iarnă, una din multele din ultima vreme: cam 7 grade la ora prânzului. Copilul avea body cu pantalonași, maieuț, bluziță peste asta și încă o pereche de pantalonași peste. Căciuliță în cap. Trening gros de polar peste toate astea. Încă o căciulă peste căciulă din polar gros. Și tot acest ansamblu introdus în salopetă de schi. Nu pot decât să mă întreb ce se întâmplă când afară vor fi -15 grade? Evident nu iese copilul din casă, dar poate poartă și în casă salopetă de schi. Până una alta, copilul era transpirat, pe cale să se deshidrateze, scos afară evident ar fi răcit. Pentru că transpirat plus frig nu e combinația perfectă. Dar nu era mai bine oare să nu fi transpirat deloc? Și dacă răcea copilul care ar fi fost concluzia părinților? Că a răcit de frig. Încercarea de a face educație în acest caz a eșuat lamentabil. Mămica a zis că a îmbrăcat copilul foarte lejer, că se putea și mai gros și a respins încercarea mea de a îi explica.

– În Cora sau Carrefour așteptam pe o băncuță aproape de ieșire. O mămică vine cu un copil de 7 ani sau cam așa și se așează lângă mine. (temperatura de afară, tot spre 10-15 grade, una din zilele nemaipomenit de calde din iarna aceasta). Nu știu câte maieuri sau colanți avea pe sub bluză și sub pantaloni, dar mămica îi pune copilului: Polar gros, peste un fular cu glugă ca jumătate de vestuță, nu știu să îl descriu foarte bine dar era gros, geaca peste acest ansamblu, tot geacă groasă de schi. Căciuliță. Și încă un fular pe care copilul cuminte a vrut să îl tragă peste gură și nas (cum probabil fusese învățat). „Nu mami nu mai tragem peste nas, pentru că e cald afară nu e nevoie” și după asta a scos mămica un termos cu ceai fierbinte să bea copilul probabil în drumul lung afară până la metrou sau la mașină. Distanța până la ieșire să fi fost 50 de metri timp în care copilul acesta umblă îmbrăcat și înfofolit.

Copii supra îmbrăcați românește pot să transpire și să răcească din cauza asta.

Se pot deshidrata pierzând apă prin transpirație

O să fie mai sensibili și mai bolnăvicioși. Pentru că nu se obișnuiesc deloc nici măcar un pic cu frigul.

Nu vor fi confortabili niciodată. Pentru că se vor simți ca niște ursuleți care se mișcă greu pe deasupra și mor de cald. Un copil simte același frig sau căldură pe care îl simțim noi. Dacă mie îmi este suficient de cald să nu port căciulă, să nu am zece bluze și 3 colanți groși, atunci sigur la fel simte și copilul. Nu este cazul să le adăugăm haine peste haine ca să îi facem să nu se îmbolnăvească. Pentru că se vor îmbolnăvi mai rău. Si oricum răcelile fac parte din evoluția unui copil normal și sănătos. Cu polar decathlon nu se apără și nu se crează imunitatea.

Nu știu cât să explic mai mult și prin ce metode să le arăt mămicilor că asta nu este bine. Și nu înțeleg de ce sunt atât de îmbrăcați copiii. De ce au căciuli în casă la căldură? Aș înțelege dacă ar fi proaspăt spălat și ar fi și frig în casă. Or fi reminescențe de pe vremea comuniștilor când nu era căldură în casă?

Cum am putea noi ca pediatri să explicăm oamenilor ce  e de făcut dacă întotdeauna va fi în familie cineva mai în vârstă care să fie oripilat de cantitatea prea mică de haine de pe odraslă?

Branulici

Hmmm ca și părinți poate sunteți obișnuiți cu confortul propriei case. Și cu mini șpagă sau înțelegere din partea medicului cu care vă aveți bine, pac se pune branula în mâna copilului și veniți doar din când în când la minunatele injecții, fără să mai treceți prin groaznicele secții ale spitalului de stat și nici prin falimentul pe care vi l-ar aduce internarea în privat.

Dar totuși… branula pare așa un lucru pe care să îl comanzi ca la piață. Nu vrea copilul siropul, că nu îi place gustul și sincer e greu să îl alergi cu lingurița prin casă, sau, conform ideii românești, dacă nu doare și nu implică ace, înseamnă că tratamentul nu este eficient.

Dar ca să fim corecți un tratament injectabil nu ar trebui să fie prescris decât în cazul în care se consideră că nu mai are cum să funcționeze niciun tratament luat pe guriță, deci boală ușor mai gravă. Asta fără să aducem în discuție eventualul abuz de antibiotice. Și o boală mai gravă, după mintea mea ar trebui să treacă printr-un minim de supraveghere într-un spital.

Plus că branula nu este o soluție comodă: pot apărea infecții pe lângă și datorită ei și de aceea trebuie să fie totuși în spital. Pentru că un copil se mișcă destul de mult și nu o să stea locului acel acușor. Și atunci… Nu vorbesc de infecții groaznice gen necroze, nici de eventuale tromboze, sau alte porcării.

Dar zic. Branula nu este un lucru de glumă, ar trebui să fie în spital.

Și să nu se mai comande ca la piață.