Stare civilă…

Haideți să ne amuzăm și să discutăm ceva distractiv… (ghilimelele cred că le veți simți prin context).

Despre mine nu pot să zic că m-a surprins ceva, sunt obișnuită cu astfel de situații, am tot văzut auzit, am studiat forumuri. Ca toate „miresicile”. Dar poate surprinde pe cineva și trebuie să știe și să aibă ceva idei pe alocuri.

Starea civilă. O distracție birocratică și emoționantă. Pentru clarificare, nu știu cum este în alte orașe, primării și alte locații, dar acum vorbesc despre metropola noastră dragă, capitala unei țări UE, unul dintre cele mai mari și frumoase sectoare ale sale.

A se menționa că pentru a-ți schimba numele și a zice acel „Da” în fața ofițerului de stare civilă – pe lângă actele din dosărelul pe care le veți găsi pe alte site-uri, cele 10-14 zile de care aveți nevoie ar trebui să vă înarmați și cu cunoașterea: sâmbăta este o zi foarte greu de prins. Nu știu de ce, poate se lucrează overtime, poate sunt neplătiți. Dar cert este că toți cei care doreau această zi a trebuit să facă un drum în miez de noapte sau la răsăritul soarelui să se treacă pe o listă (cu sau fără șpagă la portar). Evident apar și oameni în ziua de sâmbătă care sigur nu au stat și la coadă. Cu sau fără șpagă.

Așa, depui dosarul, nu te trimite nimeni înapoi pentru ștampiluțe sau liniuțe uitate în nume (it happened before) și ești gata!

Cazul 1. Vine ziua minuată. Vine una bucată tanti/gardian de închisoare look-a-like și strigă familiile rând pe rând să aducă buletinele în față. Când intri un pic dezorientat cu tot puhoiul de invitați, ți se spune frumos unde să aștepți să fii invitat în sala de ceremonii. Și iese o altă tanti autoritară (de ambele dăți de când am văzut-o era în aceleași haine aproximativ, poate aceleași culori) te invită în sală, îti spune unde să te așezi, unde să stea nașii, părinții. Și crezând-o oficial al primăriei nu te opui prea tare pentru că oricum ești mic și aiurit, și e situație nouă pentru toată lumea. Dar apoi surpriză. Scoate aparatul foto și te informează că va face câteva cadre de poză  „știm că ați venit cu fotograful dumneavoastră, de aceea nu vor fi multe fotografii”. Și pac! începe ceremonia cu voce monotonă, dar simpatică doamna. Probabil făcând de mii de ori același lucru nu mai poți simți bucurie în fața unei bucurii. Zâmbet abia schițat, nu glumițe ceva. În fine, nu contează. Am zis da, am semnat, pupat. Ghidați pas cu pas de doamna blondă autoritară. Stați așa, veniți aici, schimbați locuri, pupați-vă, zâmbiți. Mutați-vă dincolo, haideți părinții. 150 lei face domnul mire. Treceți pe aici peste o săptămână- cartea de vizită. „Domnu’ lăsați și fetelor ăstora săracele bani de cafea”. Mirele scoate din buzunar încă 20 sau 30 de roni, nu de alta dar nu cred că avea mai mult și pac! Ieșim afară, intră următorii. Afară un alt angajat al doamnei blonde autoritare mai face câteva cadre și poze de grup.

Mergem frumos la masa de la colț (masă de plastic micuță) să ne servim cu șampanie și mărunțișuri invitații. Suntem ușuiți rapid și de acolo pentru că vin următorii. Și gata! Evident mai lași ceva aici. Nu neapărat pentru că ți se cere, dar se foiesc și se chinuie tantile alea pe acolo plimbând o cârpă de parcă te simți prost. Un fursec, un ban. Nu contează.

 

10 cununii să fie pe zi. (și erau, credeți-mă din programări mi-aduc aminte). Câți să refuze categoric fotograful? Nu prea îți dai seama inițial că doamna autoritară e fotograf. Și nu prea te apuci să te cerți acolo să faci circ. (mai ales, că după cum veți vedea în continuare se poate lăsa și cu super reduceri). Să zicem 7 din 10 acceptă (cred că mai mulți). Încă 2 refuză inițial și primesc reducerea. Și pentru 3 zile pe săptămână este un venit bunicel. Ce or face oamenii ăștia în afara sezonului de nunți? E un venit destul de mic dacă stăm să împărțim de fapt și este de înțeles comportamentul de sugativă.

 

Așa cazul 2. Miri cu experiență. Au mai fost, au mai văzut. Invitații lor au mai fost și au mai văzut. Tanti blondă autoritară cu bluză albă nu le era necunoscută. Și au refuzat-o politicos, chiar cu reducere de tarif. Scurtat considerabil timpul de stat înăuntru. Scurtat fotografiile, nu s-au mai făcut atâtea cadre. Ușuială rapidă afară. „haideți că vin următorii” – completare, cei care ne plătesc, nu ca voi paraziți zgârciți. „Lăsați niște flori” zis o dată. Zis de două ori, la două persoane diferite, eventual care nu observaseră că celălalt a dat flori. Oare își deschid florărie la colț? E vreo dubă în spate care va căra toate florile la prima florărie din drum, pentru invitații întârziați la vreo cununie din acea zi? Probabil. Că nu pot să mi dau seama ce face cineva cu atâtea flori.

 

2013 România. Instituții publice. Dar trebuie să recunosc că pe mine nu m-au păcălit. Tanti autoritară, care își permite să ușuie invitații unei cununii, să îi țină mai mult pe cei de la cealaltă cununie, pe cei care plătesc, care poate să cheme, să dea afară, să dea ordine pentru donații de cafele, floricele, e clar un primar sub acoperire. Un agent secret. Rotița secretă care face lumea să meargă.  A fost Atilla Hunul în altă viață. Ceva de genul….

 

Oricum trebuie să mai menționez că fotografiile au fost chiar drăguțe. Măcar la această parte nu am absolut nimic de comentat. Dar e ciudat și penibil oricum. Și nu faptul că ne cer bani, asta e de înțeles, e un serviciu, iese ok, ești plătit. E ciudat că oamenii care aleg să nu folosească acest serviciu abuziv sunt tratați cu totul altfel. Goniți, puși pe fugă, grăbiți. Adică dacă tot ai 70% sau mai mult dintre oameni care te plătesc, de ce nu îi lași în pace și pe cei care aleg să nu te plătească? Mai ales că… fără bon fiscal, fără facturi, este un lucru cam ilegal ce fac ei acolo. În fine. Asta e țărișoara noastră și așa sunt nesimțiții crescuți în țara aceasta.

(nu aș scrie mai multe despre unde și cum, dar dacă vă zic de o casă de căsătorii frumoasă albă… poate vă dați seama singuri)

Anunțuri

No words …

Am vrut să mai scriu din când în când despre cât de multe au fost și sunt de făcut pentru o nuntă. Să vă ghidez pe cei care ajungeți din greșeală pe aceste pagini rătăcite. Dar e greu de zis. Timpul scade foarte foarte mult în ultimele săptămâni dinainte de nuntă. Listele devin interminabile. Lucrurile se bifează încet încet.

Începi să visezi noaptea așezări la mese, cum pui oamenii, lângă cine, câți, cine mai e la masa de alături și cum să separi pe cei care trebuie separați. Visezi că se dărâmă restaurantul. Și alte prostii. Dar subliniez, partea cea mai grea, complicată și dificilă din întreaga organizare… este asta cu invitații. Pentru că suni de zece ori să confirmi și răsconfirmi ca să poți totuși să îi așezi să se simtă bine (unii lângă boxe, alții departe, trebuie să vadă toți ringul, unii nu trebuie să se apropie de ușa de la bucătărie, trebuie să nu fie cupluri certate și despărțite unele cu altele etc etc). Și pac! Se schimbă, se răzgândesc, sau apar oameni in plus în ziua de dinainte (evident apar gânduri, cine din părinți să nu mănânce, poate mireasa, poate nașa… ca să ajungă mâncarea la toți).

Ca să sumarizez, nuntișoara noastră mică a costat relativ puținel, spre 11 mii de euro. Nu am vrut mulți invitați în plus dintre obligații deci atmosfera a fost confortabilă. Nu am vrut formatie de nuntă, am avut ceva mai special. Iar muzica a mers exact pe sufletele noastre. Și ale invitaților. Nu am fost deloc clasici și mă bucur. Nu voiam să fim ca la carte. Am vrut să ne simțim noi bine și să simțim că lumea în jurul nostru este bine. Și a fost. Sunt fericită!

Calcule am făcut ceva dar voiam sfaturi să dau așa generice:

1. Rochia mireasă de pe net! Curaj fetelor, merge!

2. Invitații handmade, fără text pompos care să includă tot arborele genealogic. E timpul și pentru așa ceva, de ce să facem toți la fel, doar cu mici variații?

3. Pantofi pe comandă. Proalex rulezzz http://www.proalex.ro/

4. Apaca pentru costume.

5. Neapărat cununia civilă în altă zi! Puțini oameni, ceva familie, câțiva prieteni.

6. Apă pentru rudele în vârstă dacă e nevoie de stat în soare. Musai!

7. Există locuri și la restaurante și Biserici, trebuie doar căutat și adaptat. Fără panică (și nu neapărat cu 2 ani și jumătate înainte). La mine au fost 8 luni ptr restaurant, cu căutări intense înainte. Și mai puțin de 4 luni pentru Biserică.

8. Coafor cu vreo lună înainte proba, apoi cu vreo săptămână înainte programarea. Perfect, se poate fără stylist de renume, găsit pe cine știe unde. Și sunt pretențioasă la păr, e greu să mi stea bine. Dar se poate fără fiță

9. Machiaj home made. Nu îmi plac styliștii pentru că exagerează și nu te ascultă. Și nu cred replicile alea cu „vă fac ceva discret cu culori naturale”. Serios? Eu vreau să arăt ca mine însămi nu ca o mască. (și am avut un machiaj genial – nu eu autoarea). Păcat că nu mai știu numele femeii celebre care m-a machiat de probă la un târg. Pentru că nu mi-a plăcut deloc!

10. Am renunțat la florile de pe mese și la mărturii. Nu știu dacă s-a observat lipsa prea tare….. așteptept să aflu.

11. Fotograf, video, toate găsite in ultimele luni…

 

Trebuie să menționez ca să nu se înțeleagă greșit. Că nu cred că există persoana mai pretențioasă ca mine. Doar că mi se pare ciudat să te stresezi și să înnebunești din cauza a multor detalii legate de nuntă. Și absurd să rezervi tot felul de foto, restaurante, styliști și multe nebunii cu peste un an înaintea evenimentului. Pentru că sunt convinsă că apoi apar tot felul de stressuri, hai să îi sunăm iar și iar și iar și să stresăm oamenii. Pentru că e foarte greu de ținut sub control toate detaliile. Dar poate sunt eu norocoasă și mi-au ieșit toate strună. E posibil și asta nu zic nu.

Evident în ziua aceea a dispărut orice stress posibil și m-am relaxat și simțit bine. Cu toții ne-am simțit bine…

Rochii de mireasă…

Locuri de probat, ce găsiți (acum) și mini reguli de pe acolo:

Până una alta țîneți minte că e frig acum și dacă sunteți prima pe ziua de programare la probat rochii s-ar putea camera de probă să fie cam înghețată și să fie un pic răcoare

1. Trebuie să trec pe listă pentru că este un loc important: la târguri -e greu de probat, haos, se mai holbează și alții la tine soți și alții, și nu ai timp să ți dai seama de model, dacă ți-e bun, doamnele evident te laudă la orice dar…. măcar poți face poze multe fără restricții spre exasperarea celor care stau la coadă și a prietenei răbdătoare care e cu tine. Asta evident dacă este vorba de un târg care să nu fie foarte de fițe, la care sunt doar expuse câteva prețioase Rosa Clara și mai știu eu ce…

Bon deci:

2. Best Bride– pe undeva pe lângă piața Gemeni – sală de probă frumoasă, tanti răbdătoare, uneori și nene care face poze cu aparat mai profesional decât mobilul din dotare (depinde de mobil) și rochițe drăguțe. http://www.bestbride.ro/

Nu excesiv de scumpe, multe modele, greu de ales. Întors acasă cu colecție de poze uriașă. Timp de lucru cam 4 luni de la plasarea comenzii.

3. Ophelia Bridal – 

http://opheliabridal.ro/

Rochii foarte foarte frumoase. Tanti la fel de simpatice. Am avut voie poze mai de la distanță ca să nu se vadă detaliile de pe rochițe. Modele super drăguțe. Iar colecție de poze, dar mai mică, pentru că deja am început să ne orientăm asupra modelului și am tăiat de pe listă tot ce nu mai are rost de a fi probat ca model care nu mă avantajează. Scurtat timpul doamnei și al nostru considerabil.

Prețuri decente. (aici mă refer la modele agreate de mine cam la 2900 roni). Timp de așteptare tot cam 4 luni dacă mai țin bine minte.

4. Bella sposa – 

http://bellasposa.ro/ 

Rochii absolut superbe. Materiale fine de calitate, prețuri mai măricele (4900, 5000) la modele plăcute de mine. Am avut voie poze pentru a le analiza acasă. Sala de probă foarte frumoasă, cu lumină și oglindă foarte foarte drăguță. Zeci de poze la colecție. Timp de așteptare cam la fel de mult.

5. Franc sarabia & Manu Alvarez: 

http://www.francsarabia.ro/

Foarte frumoase. Foarte scumpe. Timp de așteptare mai scurt. Pentru că se aduc din afară și aduc mărimile de pe stoc, nu mai știu ce se întâmplă dacă rochia pe care o dorești nu există pe stocul lor. Poate alegi alta. Scumpe scumpe. 900 euro and more. (asta vorbind de cele mai ieftine din colecția veche -ciudat pentru că pe etichetele celor de probă scria 600-700 euro). Sală foarte frumoasă de probă cu oglindă mare mare.

6. Nanette –

http://www.nanette.ro/

Pe siteul lor nu veți găsi poze cu rochițe pentru că sunt făcute de un designer din Iași. Trebuie mers și probat, și rămas cu gura căscată la ce minuni de rochii sunt pe acolo. Vreți să fiți un pic ieșite din pattern, fără a ofensa pe nimeni, cu un aer de SF? Aici e locul de venit. Trebuie știut că nu e voie poză. Și că durează tot cam 2-3 luni (mintea mea blocată de frumoasele rochii nu mai ține minte). Dar costă și costă multicel la 5900 roni cea plăcută de mine pe locul 1.  Poate le găsim la SH. Eu am încercat. Poate aveți mai mult noroc. Dar jos pălăria pentru Nanette. Sau voaleta după caz :).

7. Cocor- ultimul etaj. Are foarte frumoase rochii, materiale drăguțe. Dar nu știu dacă fac la comandă. Practic trebuie să ți se potrivească ce este acolo în magazin sau la un alt magazin al lor, dai banul, iei rochița acasă. Sau după caz o lași în magazin, presupun că se poate ca să o modifici la lungime când iei pantofii și să fie aranjată și călcată. Ai voie poze câte vrei.

8. Lipscani, Christian Phillipe, magazinul înalt de 3 etaje, Raphael collection, salon Adeline.  Pe astea le-am luat la pas. Am probat modele drăguțe. Și la Christian Phillipe. Și mai era un magazin al cărui nume nu îl știu pe dreapta cum cobori dinspre Christian Phillipe spre Cocor, unde au și pantofi și voaluri si tot felul de alte lucruri nunticioase. La Raphael au foarte multe modele și nu mi s-au părut rele calitativ dar obosisem de probat. La Adeline la fel, multe modele și puteau face și alte combinații. Dar momentan sunt prea traumatizată ca să mai intru acolo. Tanti era mai țăcănită un pic, nu m-a lăsat să mă dezbrac ca să probez rochia, a aruncat-o pe mine și asta a fost. 3 secunde, fără să o închidă la spate. A zis vă decideți și veniți apoi. Pictures allowed everywhere.

Prețuri mai mici, timp mai scurt de așteptare, posibil calitate mai scăzută a materialelor- dar nu știu dacă să mă intereseze acest aspect. Adică dacă nu arată ca scoasă din sacul de gunoi… e totuși doar o zi. Și contează mai mult forma și modelul decât altceva…

9. Site-uri pe internet: dacă căutați pe google: wedding dress, robee de mariee sau hochzeitkleid o să vă îmbolnăviți de nervi pentru că toate aceste site-uri sunt mult mult mai ieftine decât ce e în toată România intoxicată de industria rochiilor. Și par calitativ bune. Rămâne de văzut. Dar am putea naibii să facem o afacere pe chestia asta. Adică rochie la 200 € adusă din Franța… vândută aici la prețul pieței:)). Just think about it!

10. Outlet rochii de mireasă

http://www.outletrochiimireasa.ro/

Frumoase, trebuie să găsești ceva să ți se potrivească, poate fi parțial modificat. Nu e voie cu poze. Eu zic că sigur merită vizitat.

Let the panic strike

Pffua e mai greu decât îmi închipuiam de controlat toate emoțiile astea care se adună se adună și răbufnesc ba în vise, ba în palpitații, ba în gânduri stupide. Liste cu pixul tăiate și modificate. Site-uri peste site-uri salvate și șterse și altele le iau locul pe măsură ce trec una câte una etapele. Și iarna de afară e periculoasă. Pentru că nu ajută la mersul mai departe cu pregătirile, nu ajută la starea de spirit și la panica care urmează să crească în curând

Site-uri pe care le-am tot salvat: restaurante paginile web ale lor, restaurante reviewuri de pe forumuri;

rochii de mireasă cu reviewuri și locuri de probat;

târguri;

make-up artists;

hairstyliști de peste tot;

saloane;

Biserici; DJ;

pagini peste pagini cu invitații și locuri de unde se pot cumpăra diverse obiecțele despre care nici nu știam că există.

Listele altora – trebuie oglinzi, năframe, voaluri, voalete, lumânări de tot felul, certificate despre care nu am mai auzit.

Pe de altă parte poate face parte din maturizare să faci o nuntă! Pentru că te interesezi nu numai de birocrație dar și de tot felul de altfel de aspecte nu numai financiare dar și de alt gen de care habar nu aveai că oamenii mari le știu și se pot interesa legat de ele…

http://www.etsy.com/weddings?ref=fp_ln_new_weddings

 

până una alta este amuzant să probezi și să te programezi la probat zeci de rochii. Să fii în centrul atenției, o tanti simpatică sau mai puțin simpatică te îmbracă și te tot dezbracă (there goes all my pudic thoughts) și te uiți în oglindă, faci sau nu faci poză în funcție de locușorul probat… hmm poate ar trebui să scriu despre asta în caz că are cineva nevoie de ajutor… (în alt post)…

Deci și bune și rele. Să vedem. Keep in touch!

 

 

Saga rochiilor…

Nebunie, haos, tafta, tul, voal, organza, dantela, fără, decolteu drept, bretea, sweetheart, formă A, pe corp, prințesă, sirenă etc

E greu, dificil, sunt locuri unde te probezi, le stresezi pe doamnele de acolo, faci poze, le pui în albume, le votezi, ordonezi, diferă părerile de la om la om dintre prietenele cu care comentezi. Si sunt mult mult prea mult ca pret, si diferente de la cel la pământ între cele frumoase și scumpe și între cele mai ieftine. Și nu credeam că o să îmi placă rochițele de mireasă sinceră să fiu… dar surprinzător…. mi-au plăcut și mă distrează activitatea de probat.

Și o să mi rămână o anume rochiță în minte dar 50 de milioane nu vreau să dau pe ea…

Ah și ați intrat vreodată în organizarea unei nunți pe forumul miresici.ro ? Uff fetele alea mă panichează absolut tot timpul de nu mai știu de mine. Că au organizat totul de la începutul timpului și nu au nevoie să mai facă nimic…

Greu

Buget cheltuit până acum: 2-3 mese, 2-3 deserturi pentru prietena/prietenele care circulă cu mine, 20jdemilioane avans restaurant. Și atât. I need to hurry 🙂

Mecanica relațiilor…

Hmmm e greu de zis ce face o relație reușită să fie reușită. Iar revistele de femei sunt pline de tot felul de aberații… incredibil de greu de digerat… evident eu personal nu știu nici o femeie care să se ghideze după așa ceva. Știu oameni care se iau după horoscopuri și zodii, dar după revistele de femei… nici măcar în materie de sex nu pot să zic că le urmărește cineva vreun pic. Dar poate nu știu eu prea multe.

În mintea mea sunt multe mituri pe lume, mituri reale, care pot fi sau nu prinse și în reviste și în psihologie etc, dar eu nu cred că sunt reale.

1. S-ar zice că nu trebuie să te căsătorești din prima, adică, dacă cumva în lumea asta așa cum e, printr-un noroc, destin, ajutor ceresc, sau cum vreți să îi spuneți, totul ți-a mers bine din prima relație avută vreodată, cu primul bărbat, vrei să te căsătorești, să faceți un copil, să construiți un cămin.. nu, conform miturilor nu merge. Trebuie să îi dai papucii și să umbli brambura printre bărbați, că doar mai devreme sau mai târziu sigur te va măcina curiozitatea și întrebările, despre cum o fi cu altul etc etc. Eu zic, de ce așa? De ce trebuie să învăț dintr-o multitudine de relații, dacă eu am învățat ce trebuie construind-o pe asta? De ce ar trebui să încerc pe altcineva, dacă îmi place așa cum sunt lucrurile, dacă sunt convinsă că și din punct de vedere sexual putem învăța și ne putem învăța unul pe altul. Oare nu e mai important că ne-am înțeles și ne-am potrivit ca piesele de puzzle? Mai important decât faptul că am fost cândva neexperimentată, că am avut frici și probleme și ciudățenii în comportament date de faptul că el a fost primul în viața mea, primul prieten, prima relație… Eu zic că e bine oricum și nu trebuie ascultată lumea care te trimite din floare în floare doar ca să îți satisfaci o curiozitate.

2. Se zice că într-o relație, dacă nu te cerți înseamnă că nici nu te iubești suficient. Și întrebați, oamenii care susțin asta dau și o oarecare definiție a certurilor: țipat, înroșit la față, spus lucruri urâte despre celălalt, spart lucruri, dormit separat, eventual un sex mic cu altcineva așa de răzbunare… Și urmat de împăcare și revenit la normal… Dar eu am senzația că o ceartă mare, creează o ruptură… niște cuvinte uneori dor mai mult și poate nici nu sunt uitate, și poate lasă niște cicatrici în psihic mai adânci decât se pare. Și de ce o astfel de ceartă ar fi mai valoroasă pentru dinamica unei relații decât discuții împreună, decât sinceritate și comunicare, decât explicarea a ceea ce te-a deranjat, decât găsirea unor soluții și a unor decizii care să ajute să nu existe niciodată o răbufnire explozivă a unor sentimente ascunse și care la un moment dat nu mai încap în gândurile omului și trebuie să rănească tot ce e în jur…

3. Ce mai trebuie? Ah da, aparent trebuie inele de logodnă dacă vrei să te căsătorești, că altfel nu are semnificație nici faptul că ai locuit mult împreună, că ai rezervat restaurant și pregătești nunta, dar fără inel aparent nimic nu are importanță… dar asta cu nunțile și ce trebuie să faci ca să fii recunoscut în societate e deja alt capitol…

4. Aparent dacă ești un cuplu vechi, de câțiva ani și mergi la o petrecere, nu ar trebui să poți să stai lipit și să te ții de mână, sau să te pupi din când în când și să arăți că ești apropiat pentru că evident în cuplurile de mai mulți ani, trebuie să se stingă orice sentiment de apropiere și să fii cât mai rece și distant. Aici nici măcar nu mai am comentarii. Adică ce aș putea să zic?

5. Pentru o relație trebuie să lupți, să te zbați să o faci să meargă și să stresezi și eventual să te chinui. Și aici zic nu. Pentru că scopul vieții nu este să îți consumi toată energia constructivă în relație, să nu mai ai timp și gânduri și loc pentru altceva în afară de implicatul în relație. Asta poate trebuie să o explic puțin. O relație nu este făcută să te zbați pentru ea. O relație de cuplu așa cum o văd eu, este ceva care te ajută să faci altceva. Să devii mai bun. Să poți să înveți, să muncești, să evoluezi personal. Cel care este lângă tine este cel care te ține de mână, în brațele căruia poți dormi și împreună cu care poți să faci ceva bun în viața asta. Și consider că ar trebui să fie naturală, să nu fie o luptă continuă între orgolii, gelozii. Este piatra de bază și tot ce vine peste e ce faci datorită faptului că el te face mai puternică. Pentru că tu îl faci pe el mai puternic. (de asta nici măcar nu o să vorbesc despre gelozie pentru că nu își are rostul vreodată în vreo relație, pentru că dacă nu e încredere… nu are rost)

Poate sunt eu mai norocoasă de am ajuns să văd lucrurile in acest fel. Dar partea bună este că nu sunt singura care le vede așa. Și el le vede la fel…

Daca stiam atunci ce știu acum…

De câte ori nu am auzit asta? Câte filme nu s-au făcut legate de acest subiect. De oameni care se întorc în timp, uneori ptr că li se pare că ceva trebuie modificat, uneori când doresc altceva decât ceea ce au în momentul de față… în fine. Și în majoritatea filmelor își dau seama oamenii că nu aveau nevoie decât să li se amintească ușor ușor că ceea ce doresc au în față și cumva în drumul haotic de la job- acasă- gătit etc etc au uitat să aprecieze ce au.

Eu am doar o idee în cap. Dacă știam atunci ce știu acum, aș fi învățat să fiu fericită. Știu că nu eram chiar depresivă total, dar erau lacrimi și erau și gânduri inutile. Și zeci de postări pe blog care de care mai filozofică și încărcată de întrebări despre destin, scop, drum în viață, suflete-pereche și altele. Nu știu dacă pot zice că m-aș fi bucurat mai mult de timpul singură pentru că știu că m-am bucurat. Dar eram tristă până la limita patologicului uneori. Eram timidă dincolo de limita asta. Inconștientă. Alergam aiurea. Dezorientată. Nu aș ști cum să mă definesc pe mine așa cum eram atunci. Poate ca o piesă de puzzle care nu se potrivea cu puzzle-ul din jur. Echilibrată aș zice că eram. Dar chiar dacă se zice că trebuie să fii persoană completă înainte de a fi cu cineva împreună, eu tot aș zice că sunt o persoană e făcută să funcționeze cu cineva. Și aș zice că e greu să găsești acel suflet cu care să funcționezi în perfectă armonie, simbioză maximă.

Dar aș fi schimbat niște lucruri dacă știam atunci ce știu acum. Poate aș fi vorbit mai mult cu persoanele față de care eram timidă. Poate nu m-aș mai fi simțit inferioară față de persoanele de care m-am simțit inferioară. Poate nu aș mai fi simțit acel sentiment pe care nu îl înțeleg dar cred că parțial poate fi definit ca invidie, deși nu aș fi vrut să îl definesc în acest sens. Dar cred că asta era. Pentru că mă uitam cu jind (ce cuvânt ciudat) la cuplurile din jurul meu. La cuplurile stabile. Si eram ofticată că sunt singură. Și mă uitam cu jind și la oamenii libertini care aveau curaj să aibă viață sexuală libertină. Ah la naiba eram invidioasă pe cele care puteau să flirteze lejer și fără finalitate și eu nu aveam curaj.

Dar suma experiențelor te transformă în persoana care ești în final. Și dacă aș fi fost flirty, neinvidioasă și eventual cuplată cu cineva sau mai mulți cineva, nu as fi fost persoana care sunt azi. Și cred ca trebuie să ne acceptăm cu bune și cu rele și cu tot ce suntem, chiar bruma de invidie pe care o simțeam și de care mi-e rușine acum. Chiar cu timiditatea excesivă, care uneori mai răzbate și acum. Ah ar trebui să mă vedeți cum mă roșesc în obraji câteodată. Chiar cu prosteala pe care o aveam, lipsa de curaj. Lipsa de curaj de a mai vorbi cu cineva dacă reușeam totuși să fiu flirty și îndrăzneață (exemplu să sărut pe cineva la o petrecere, cineva cu care stătusem de vorbă eventual destul de mult). Dar astea sunt copilării și asta m-a creat pe mine așa cum sunt. Și nu regret nimic totuși. Asta am fost, asta sunt acum. Și mai e loc de îmbunătățire întotdeauna. De asta tot învățăm.

Și da, o să fac un lucru blamat de multă lume. Am să mă mărit cu primul meu iubit. Și nu am să mă întreb cum ar fi un altul niciodată. Pentru că suntem 2 piese de puzzle care s-au completat perfect. Mai mult decât perfect. Mult mai mult decât aș fi crezut posibil.