Pentru că…

Uneori nu are cum să-ți fie dor de lucrurile mari. Ți-e dor de gesturi mici și minuscule. De o vorbă pe care poate ai auzit-o de o mie de ori. De un gest repetitiv care poate te enerva cândva. De ceva ce părea grijă excesivă și atunci enervantă.
Și acum ți-e dor de gesturi mărunte. Le vrei ca pe oxigen. Vrei să nu le uiți pentru că astea alcătuiesc persoana. Nu lucurile mari pe care oricum nu ai cum să le uiți. Astea mici și nesemnificative. Și cum poți să le păstrezi? Pentru că dacă le uiți sigur te pierzi pe tine de tot și nu mai e scăpare.
Cum să pierzi? Cum să uiți? De ce trebuie? De ce?!?!?

Cezarienele… din nou

Ca să încep anul din forță am să zic două vorbe legat de știrea care a băgat lumea în panică. A apărut o oarecare știre legată de faptul că ministerul sănătății, scandalizat de numărul cezarienelor la cerere din ultimii ani, nu va mai deconta cezariana la cerere. Și panică, femei care vin la cezariană, femei supărate „eu plătesc CAS de ce să nu aleg cum nasc etc etc”

Dar e de menționat… că nu a fost vreodată decontată cel puțin în spitalele de stat cezariana la cerere. Pentru că nu ai cum șî nu ai voie să pui diagnosticul cezariană fără să fie însoțit de un al doilea diagnostic de genul – placenta praevia, distocie de bazin, diabet, hipertensiune – și nu cred că în inițiativa lor, ministerul a pus și o listă cu afecțiunile ptr care ai voie să faci cezariană. Evident ai voie pentru circulara de cordon, pentru uter cicatricial (adică cezariană deja făcută), anomalii de prezentație etc etc.

Cred că măsura aceasta afectează privatul… unde te duceai, făceai contract, bifai cezariană și era clar că de vreme ce ai bifat cezariană cu 3 luni înainte, e posibil să nu fie de urgență. Deși și aici sunt motive… poate avea ceva deja mama etc etc.

Deci e o măsură aiurită, care nu cred că va ajuta prea mult să scadă numărul cezarienelor.

Pentru că la noi în țară nu există travaliu așa cum ar fi. Adică să vii ca femeie în spital, să bifezi pe un plan de naștere oficial ce manevre dorești și ce nu dorești și cum vrei să fii tratat. Și se face totul pe bandă rulantă, nu ești întrebat, ești umilit. Nu poți alege să se facă alte manevre și nici nu se cunoaște de exemplu că se poate masaj perineal tot timpul travaliului- moașele sunt pregătite pentru asta, și duce la scăderea incidenței epiziotomiei. Că nu e nevoie de cot pe burtă. Că nu ar trebui să stai neapărat pe masă în poziția aia, că ai putea teoretic alege poziția, alege ce faci în travaliu- să te plimbi, să bei apă. Că ai putea primi copilul după naștere în brațe și să nu te mai desparți de el, toate manevrele putând fi făcute cu el pe mamă (în alte țări așa e protocolul oficial!)… dar nu! La noi astea sunt oribile pe bandă rulantă și degradante, iar singura opțiune civilizată, pare sa fie cezariana. Nu poți să iei o opțiune fără să oferi varianta bună și corectă a normalului…

Apropo de asta: Fază urâtă la o maternitate. Masa nu era ridicată din spate deci se împingea destul de greu. Moașa se suise de tot pe mamă și o sufoca… ce să împingă, nu putea să respire! Și a ieșit copilul ametit (cred că îi dăduseră Myalgin) și s-a colorat dar nu mișca în primul minut. Și a fost ok apoi. Mama a întrebat de bebe ceva, și moașa supărată că mama o gonise de pe ea când încerca să respire i-a răspuns „cum să fie bine copilul dacă nu ai împins cum trebuie?”. Aiurea de tot. La al doilea copil…. sigur femeia va alege cezariana! Și a cui să fie vina?

Un nou accesoriu pentru Iphone

Gata mi-a venit ideea genială! Ar trebui să existe ceva pentru Iphone, eventual ușor de atașat la căștile de telefon, sau la husă or whatever care să…. wait for it! Înregistreze gândurile. Dap. Nu ar fi cea mai genială chestie? Cum mergi tu așa pe stradă, cu autobuzul sau în mașină te pocnește o idee genială de roman, sau de articol de blog sau de cântec etc etc… ideea este că cumva, această muză minunată a inspirației care vine așa rar și mai ales, la mine în ultima vreme vine analfabetă și beată și nu știe prea bine să adune niște fraze coerente… muza asta mirifică trebuie să fie captată în ceva. Și bam! dai înregistrare la gându respectiv și apoi îl vizualizezi pe calculator când ești acasă ca pe o pagină web la care trebuie să adaugi ceva, să ștergi incoerențe, să o copiezi într-un word sau oriunde și să iasă măreața capodoperă care altfel nu ne-ar fi la îndemână.

Asta să fie versiunea demo. Și alte versiuni mai sofisiticate să fie pentru vise de exemplu. Cine visează noaptea o ciudățenie, pac se aprinde Iphonu și înregistrează aiurelile de gânduri dintr-un vis, la mine cel puțin din vise pot să iasă filme sf cel puțin. De Oscar. Și de ce nu le-aș scrie un pic așa măcar sub formă de nuvelă. Și gata toți ne facem artiști…

Nu știu zic și eu dar mie mi s-ar părea util asta. Poate ar mai scădea numărul știrilor idioate de la televizor și din ziare. Poate s-ar filtra oamenii care cât de cât să aibă talent. Nu mă includ pe mine deocamdată în asta pentru că nu pot să fiu subiectivă de vreme ce sunt așa modestă și mă văd arhi minunată :)). Just kidding…

Are we Humans or are we jealous?

Mă întreb câteodata daca cumva ființa umană nu este făcută să invidieze si să fie geloasa pe tot ce se poate in jur. Pe vecini, prieteni, oameni cu bani, cu masini, copii, tot ce vrem si ne lipseste. Cumva in lic sa incerci sa obtii te enervezi ca un altul are asta si devii rau, meschin, invidios si gelos.

E in natura firii umane si va fi mereu asa. Da sunt si oameni mai buni dar intotdeauna vei vrea jucaria pe care ai vazut o la copilul de langa tine. Chiar daca ai altele mai bune, tu vei vrea ceva pentru ca altcineva o are. De aia vom vrea orice inclusiv sex cu partenerii de viata ai altora.
Nu cred ca este o trasatura pe care sa o putem schimba vreodata.

Pentru că mi lipsesc…

Îmi lipsesc, recunosc cuvintele scrise de mine cu măiestrie sau nu. Blog doar pentru mine cred. Nu știu dacă va citi cineva vreodată. Am văzut că sunt foarte în vogă bloagele cu mămici. Mai am până acolo. Doar că cred că atunci va fi interesant pentru că blog de mamă-pediatru. Ar trebui să însemne ceva. Ori se va putea învăța ceva din el, ori va fi cel mai idiot blog din lume. Dar nu contează. Pentru că asta sunt eu. Momentan mă simt un copil și mă enervează diverse lucruri. Pițipoancele. Cu cât mai accentuat sindromul de pițipoancă cu atât mai mult.

Mă enervează să nu am timp. Am multe persoane cu care să mă văd și cu care să vorbesc la telefon și nu prea am timp de telefoane. Asta pentru că durează mult o conversație. Am de desenat, de învățat, de pictat, de citit toată neonatologia.

O să iasă amalgam din ce am scris eu aici, dar nu e nimic.

Știu că lumea care face copii- pentru ei e o experiență unică- pentru mine- acum sunt atâția copii care vin pe lume și toți își lasă impresia asupra mea așa câte un pic- un năsuc, o mânuță strânsă… unul mic care suferă și pe care am senzația că nu pot să il alin. Pentru că de cele mai multe ori, la vârste așa de mici și nu numai, medicina vindecă sau încearcă să vindece doar fizicul.

Într-o zi o să pun și poze. Când o să încep să mă înțeleg mai bine cu DSLR-ul.

Și promit chiar promit că o să învăț să scriu un pic așa…

Pitzipoanca de autobuz

Inca o oda inchinata inteligentei artificiale si nesimtirii romanesti.
Pitzipoanca de autobuz este acea persoana care atunci cand urca un autobuz gol de obicei se posteaza cu fundul gigantic de nesimtire sa si valideze cardul blocand drumul de acces spre reatul scaunelor din autobuz. Ca si pitzi de ikea se teme sa nu ii fure cineva locurile pentru fundul ei reapectat.
Tipic romanesc din nou. Deci stimate doamne – cu multe ghilimele, ca sa iti validezi cardul nu trebuie sa blochezi drumul de acces ptr ca daca sunt putini oameni la capat de linie fundul dvs va avea loc.
Si uite asa sacul de nesimtire romanesc ma transforma pe mine in baba comentatoare..,

Rugăciuni..

De ce ne rugăm noi? Noi oamenii moderni  înconjurați de știință, de non-religie, care vedem sf uri și conspirații peste tot… de ce încă ne rugăm? Ce ne face totuși să ne îndreptăm gândurile acolo sus, spre o divinitate în care pretindem poate că nu credem. Sau despre care suntem convinși că nu există… și totuși…

Parțial știu răspunsul… adică… te rogi când vrei să recâștigi controlul asupra unor lucruri pe care nu ai cum să le controlezi. Boli, sarcini cu risc, bebeluși mici bolnavi, accidente, frici fără noimă de avioane sau altele…

Și te rogi atunci. Dacă nu ține de tine și nu e neapărat o particulă scăpată de sub control și rațiune, nu ai prefera totuși să știi că e în mâinile Cuiva? că totul în viață nu e doar o loterie agonizantă? Că are ceva sens? că aude cineva ce zici acolo murmurat în cuvinte mai mult sau mai puțin elaborate și cumva vei primi și răspunsuri?

Da. Așa este ființa umană din păcate sau din fericire nu știu cum să privesc paharul acesta. Este o ființă care se roagă din disperare, teamă, oroare, tristețe. De câte ori ați auzit o rugăciune de fericire, de mulțumire că nu se întâmplă nimic rău- până și asta ar fi izvorâtă din frică.

Ah și suntem atât de fragili de fapt și ne agățăm de orice fir de lumină și nu vrem să recunoaștem…

și da, mai e și un aspect pe care pot să îl exemplific studențește: Doamne, fă te rog să fie bine la examenul ăsta…. e un examen la care nu ai învățat dar speri să se copieze, sau tu să poți copia, sau să fie totuși mai ușor și să știi să scrii, sau să fie proful generos. Ce a făcut rugăciunea în cazul ăsta? Ai predat de la tine sarcina de a învăța în mâinile unei Divinități  și te-ai dus la băut cu prietenii….

Da, mi-este clar, undeva greșim. Dar mereu când văd atâția oameni la slujba de Înviere… nu pot decât să am speranța că poate în sinea noastră suntem și buni… pentru că poate atunci rugăciunile sunt sincere și vin din sentimente mai bune…

Pentru că eu sper totuși că oamenii pot fi mai buni..

Și asta e rugăciunea mea azi: nu mai vreau să simt ură pentru cei din jurul meu- nici măcar pentru needucatele piți din IKEA și cele care se aseamănă lor, să nu mai simt silă, groază, furie când face cineva ceva în jurul meu. Pentru că nu eu îî pot schimba. E dincolo de controlul meu. Și asta las, Doamne în mâinile Tale… fă-ne mai buni…