Pe nisip…

Nu pot să zic că mă includ în categoria celor care știa Vama Veche de o viață, de foarte mulți ani și că pare total diferit acum față de cum era atunci. Dar am cam 5 ani sau un pic mai mult? de când vin aici și este unul din locurile pe care le iubesc cel mai mult. Nu percep schimbarea atât de uriașă față de „cum era”, dar se simte un pic câte un pic, de la an la an. Primul lucru care se face imediat ce ajungi (depinde și de starea de spirit, de orele de somn și nesomn etc), cât timp aștepți să se elibereze camera de hostel/pensiune/hostel este să faci o tură, cu ceva de băut în mână ca de după drum, un covrig cu semințe sau ceva bun, la care ai visat tot anul și vezi ce s-a mai schimbat. Ce terasă a apărut, ce a mai dispărut… Bilanțul. Și uneori schimbările sunt mici și nu doare chiar atât de mult.

Dar pe plaja unde cândva umbreluțele de stuf care apăruseră nu aveau dedesupt atât de multe șezlonguri și nisipul era mai fin, pentru că încă îl îngrijeau. Și nu te goneau dacă voiai să stai printre umbrele frumos pe cearceaf, doare schimbarea. Și nu doare doar din cauză asta, că suntem cumva prea zgârciți să dăm banii pe șezloange (pentru că am făcut asta aproape în fiecare zi). Pentru că trebuie să vă spun că și foștii vamaioți mai tineri sau mai bătrâni au reușit să crească și pe plan financiar și profesional. Și acum pot și ei să își permită luxul de a sta pe un scaun la soare. Doare mai mult că ne omoară spiritul… că ne îngrădesc într-un loc în care nu ar trebui niciodată să fii îngrădit, un loc simbol al libertății. Și în plus, pentru că, pe principiul „e mai ieftin decât Mamaia” apar tot felul de creaturi și oameni care vor să pară ce nu sunt, și nu aparțin în niciun fel acestui loc… în fine.

Despre Vama Veche aș putea și voi mai scrie multe încet încet, pentru că este unul din locurile în care mă simt cel mai bine și cea mai liberă, iubită, odihnită, fericită…