Despre naștere- fără frică acum

Recunosc am fost speriată. De toate poveștile din jur. Era sufocant deja să nu mai auzi de nicio persoană care să reușească să nască normal. Toate din diverse motive ajunseseră la cezariene. Și prezentată asta ca o soluție bizară. Tu, mamă ai diverse probleme, nu contează de care, sau bebele. Sau situația în sine. Și atunci lucrul pe care îl ai de făcut este să stai pe spate, să fii anesteziată și să fie scos bebe din tine. Și evident multiple situații în care femeia a încercat să nască și a ajuns la cezariană de urgență. Înspăimântător.

Plus urarea din toate părțile, cu fiecare telefon. Naștere ușoară. Cu completarea sau nu… cât de grea a fost nașterea mea și cât a durat.

Și toate astea pe psihicul zbuciumat al unei biete viitoare mame.

Și ajuns la maternitate. Ideal ar fi fost, așa cum îmi imaginam: se rupe apa (greu de făcut, la 15% din femei se întâmplă asta spontan- sau mai puțin), mergem frumos la spital, eventual e dimineață sau o oră convenabilă și pentru traficul din București), pac pac contracții, rezist la durere și nasc fără analgezie de vreun fel.

Asta era idealul din mintea mea, dar membranele nu s-au rupt, dilatația a început și colul era scurtat, înmuiat și tot. Și eu nu simțeam contracțiile. Așa că a urmat: rupere membrane – a fost greu pentru că lichidul amniotic era scăzut; perfuzia de oxitocină, care a dat un pic peste cap pragul durerii și succesiunea contracțiilor (distanță ciudată intre ele, unele foarte intense altele foarte slabe, nu mi lăsau timp de respiro între ele, durere destul de mare și contracțiile nici măcar nu erau cele de intensitate mare, erau cele de început)- sau poate nu e de la oxiton, poate asa e pragul meu de durere, nu știu precis. Apoi nu progresa dilatația din cauza durerii probabil. Și a urmat epidurala, aleasă de mine. Care nu a fost bau baul pe care mi l-am imaginat- pfft cititul pe internet uneori e dăunător chiar dacă știi să alegi informațiile. Pentru că mi-am simțit picioarele. Pentru că pe măsură ce m-am dilatat și bebe s-a așezat în poziție de naștere (dilatare care a progresat într-o oră și ceva la maxim!- durerea o stagnase) am simțit perfect nevoia de a împinge și am putut să fac asta fără niciun fel de intervenție a moașei – cotul pe burta adică!. În 2 maxim 3 contracții a ieșit bebe și am simțit perfect ce trebuie să fac. Plus că perineul nu era chiar anesteziat deci am simțit și mini tăietura și cusutul care a urmat. Recunosc că m-am simțit lașă și iarăși m-am temut de complicații… dacă era prea anesteziat bebe? Dacă nu simțeam să împing și nu știam ce să fac? Dacă trebuiau alte intervenții gen forceps sau altceva?

Dar nu, nu a fost nevoie. Doamne Doamne în Săptămâna Mare a fost alături de noi. Și a ieșit bebe perfect, de nota 10, mi l-au pus pe burtă instant, l-am mângâiat și șters, a mirosit un pic de sân. Și l-au luat la incălzit și vaccinat etc. Nu a fost pe mine o oră intreagă, nu a fost ora magică, dar a fost bine. Pentru că apoi ne-am reîntâlnit și l-am luat în brațe și nu i-am mai dat drumul toata noaptea. Prima noaptea a noastră a dormit la mine în brațe. Aici mai trebuia doar să fie tati aproape, motiv pentru care poate în privat la un al doilea copil. Ca să impartă și el cu noi acea primă noapte magică. Și apoi l-am învățat să și mănânce încet încet. Dar despre asta altă dată…

 

Anunțuri