Despre naștere- fără frică acum

Recunosc am fost speriată. De toate poveștile din jur. Era sufocant deja să nu mai auzi de nicio persoană care să reușească să nască normal. Toate din diverse motive ajunseseră la cezariene. Și prezentată asta ca o soluție bizară. Tu, mamă ai diverse probleme, nu contează de care, sau bebele. Sau situația în sine. Și atunci lucrul pe care îl ai de făcut este să stai pe spate, să fii anesteziată și să fie scos bebe din tine. Și evident multiple situații în care femeia a încercat să nască și a ajuns la cezariană de urgență. Înspăimântător.

Plus urarea din toate părțile, cu fiecare telefon. Naștere ușoară. Cu completarea sau nu… cât de grea a fost nașterea mea și cât a durat.

Și toate astea pe psihicul zbuciumat al unei biete viitoare mame.

Și ajuns la maternitate. Ideal ar fi fost, așa cum îmi imaginam: se rupe apa (greu de făcut, la 15% din femei se întâmplă asta spontan- sau mai puțin), mergem frumos la spital, eventual e dimineață sau o oră convenabilă și pentru traficul din București), pac pac contracții, rezist la durere și nasc fără analgezie de vreun fel.

Asta era idealul din mintea mea, dar membranele nu s-au rupt, dilatația a început și colul era scurtat, înmuiat și tot. Și eu nu simțeam contracțiile. Așa că a urmat: rupere membrane – a fost greu pentru că lichidul amniotic era scăzut; perfuzia de oxitocină, care a dat un pic peste cap pragul durerii și succesiunea contracțiilor (distanță ciudată intre ele, unele foarte intense altele foarte slabe, nu mi lăsau timp de respiro între ele, durere destul de mare și contracțiile nici măcar nu erau cele de intensitate mare, erau cele de început)- sau poate nu e de la oxiton, poate asa e pragul meu de durere, nu știu precis. Apoi nu progresa dilatația din cauza durerii probabil. Și a urmat epidurala, aleasă de mine. Care nu a fost bau baul pe care mi l-am imaginat- pfft cititul pe internet uneori e dăunător chiar dacă știi să alegi informațiile. Pentru că mi-am simțit picioarele. Pentru că pe măsură ce m-am dilatat și bebe s-a așezat în poziție de naștere (dilatare care a progresat într-o oră și ceva la maxim!- durerea o stagnase) am simțit perfect nevoia de a împinge și am putut să fac asta fără niciun fel de intervenție a moașei – cotul pe burta adică!. În 2 maxim 3 contracții a ieșit bebe și am simțit perfect ce trebuie să fac. Plus că perineul nu era chiar anesteziat deci am simțit și mini tăietura și cusutul care a urmat. Recunosc că m-am simțit lașă și iarăși m-am temut de complicații… dacă era prea anesteziat bebe? Dacă nu simțeam să împing și nu știam ce să fac? Dacă trebuiau alte intervenții gen forceps sau altceva?

Dar nu, nu a fost nevoie. Doamne Doamne în Săptămâna Mare a fost alături de noi. Și a ieșit bebe perfect, de nota 10, mi l-au pus pe burtă instant, l-am mângâiat și șters, a mirosit un pic de sân. Și l-au luat la incălzit și vaccinat etc. Nu a fost pe mine o oră intreagă, nu a fost ora magică, dar a fost bine. Pentru că apoi ne-am reîntâlnit și l-am luat în brațe și nu i-am mai dat drumul toata noaptea. Prima noaptea a noastră a dormit la mine în brațe. Aici mai trebuia doar să fie tati aproape, motiv pentru care poate în privat la un al doilea copil. Ca să impartă și el cu noi acea primă noapte magică. Și apoi l-am învățat să și mănânce încet încet. Dar despre asta altă dată…

 

Nu mai critic niciodată (greu de făcut)

Acum promit să nu mai critic șî îmi retrag pe această cale cuvintele și pe cât posibil gândurile de genul „cum poate să aleagă cezariană când are posibilitatea să nască natural”. Pentru că recunosc chiar am criticat în sinea mea multe femei care au ales asta fără motive de genul tensiune, poziție aiurea a fătului, medicale de tot felul. Astea nu se pun. Dar o femeie care se duce la doctor și comandă ca la piată cezariana, recunosc cu mâna pe inimă că am gândit… am judecat-o.

Și acum înțeleg

Sistemul medical în România te împinge la asta. Te face să intri în panică, să stai în incertitudine, Să te întrebi: de ce trebuie să fiu stresată și pedepsită doar pentru că am vrut sa nasc normal? Pentru că asta e senzația. Pentru că te fac poveștile și realitatea să crezi că atunci când ajungi acolo la spital nu vei fi ascultat. Uite altă … persoană venită să nască. Are tupeu să aibă contracții noaptea/în zi de sărbătoare/zi liberă… în loc să ne dea și nouă liber, să avem o gardă bună și ușoară. Nuuu noi trebuie să ne ocupăm de ea. Și senzația este: o să intru în sala de nașteri, nu or să mi explice nimic, or să îmi pună perfuzii, or să mă injecteze cu tot felul de substanțe, nu o să-mi explice nimeni nimic. Or să-mi rupă membrane, or să-mi dilateze forțat colul, or să mă forțeze să nasc mai repede doar pentru că am avut tupeul să vin aici și să vreau ca al meu copil să vină pe lume pe calea dată de la natură. Și mă panichează asta. Ah și colac peste pupăză să nu fie deloc cum ai plănuit: să nu fie alături de tine persoanele apropiate, să nu fie medicul, că deh au dreptul și bietii oameni la concedii în zile din astea libere…, să fii singur acolo.

Știu gândesc prea mult, ar trebui să mă gândesc să fie bebe bine… dar sunt ruptă de gândurile astea.

Și nu mai judec certitudinea frumoasă a unei cezariene programate. Nu mai judec oamenii care se duc la privat în speranța că acolo poate e mai bine (nu e pentru cine gândește atât de mult și la multe detalii).

Cel mai bine este pentru o persoană care poate nu gândește. Care acceptă de bun că tot ce i se face la spital este perfect. Dar eu gândesc și nu vreau multe lucruri.

Nu, nu sunt sadică. Nu vreau să stau 30 de ore în travaliu. Dar nu vreau ca să nu apuc să intru pe ușă și să sară pe mine, fără să-mi spună, fără să mă întrebe cu tot felul de intervenții. Evident dacă mă doare și am senzația că nu va funcționa cum trebuie vreau epidurală. Și accept riscul ca în acest caz să fie nevoie și de alte intervenții. Dar nu așa aiurea.

Și mă întreb dacă eu îmi fac astfel de griji … deși sunt medic și am totuși un cuvânt de zis pe alocuri…. atunci o femeie normală…

Mai multă comunicare…

Am văzut ieri o știre, se pare că felul în care știrile protv prezintă reportajele medicale mereu mă pun pe foc și îmi vine să tot scriu. Dar acum sunt convinsă că adevărul e undeva la mijloc. Evident nu ar strica să fie prezentat într-un fel mai profesionist și mai documentat, dar știrile nu sunt pentru educarea populației deși ar putea fi, și ar fi o idee chiar bună. În fine, în altă țară poate… sau altă dată. Sau poate doar eu simt că ar trebui un pic educată populația…

În fine știrea, de undeva din Galați

http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/bebelus-externat-cu-clavicula-rupta-din-maternitatea-galati-parintii-ii-acuza-pe-medici-pe-malpraxis.html

,pe scurt, bebe externat din maternitate cu fractură de claviculă, părinții doresc acum să dea în judecată sau să afle ce și când s-a întâmplat și de ce are copilul fractură de claviculă.

În fine, nu comentez legat de naștere, pentru că părinții spun că nu a fost niciun medic la naștere și asta nu am de unde ști dacă chiar se întâmplă sau nu (oricum în alte țări nu vine medic la naștere niciodată, decât dacă e ceva super super complicat, acolo moașele ghidează tot travaliul). Au zis că nu a fost neonatolog decât după naștere, dar peste asta s-a trecut oricum la știre- evident că după naștere vine medic neonatolog, acolo sau pe secție sigur vede un medic copilul.

Dar partea ciudată este că au zis că abia la externare le-a zis cineva că este vorba de o fractură de claviculă și părinții au fost șocați și nu știu când și cum s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat înainte sau după naștere.

În fine aici cred că reporterul foarte documentat trebuia să arunce două vorbe, o statistică mică ceva – fractura de claviculă este foarte foarte întâlnită în cazul nașterii naturale, se vindecă ușor, nu lasă sechele, nu e nevoie de niciun fel de tratament și da uneori poate trece neobservată pentru că nici nu are semne prea evidente.

Dar apoi, întrebând lumea din jur, mi-am dat seama că toți ar fi fost oarecum șocați dacă auzeau că al lor bebe are fractură de claviculă. Și mi-am dat seama că este într-adevăr o problemă de comunicare. Adică da, noi în general facem externări pe bandă rulantă, punem frumos diagnostice și poate nu întotdeauna li se explică tinerilor părinți ce înseamnă fiecare diagnostic și de ce nu pune probleme… adică pe o externare standard pot să apară:

Icter fiziologic

Circulară de cordon

Cefalhematom

Bosă

Echimoze faciale

Hemangioame.. palpebrale etc

Fractură de claviculă

Infecție materno fetală de etiologie neprecizată

Hipoglicemie neonatală tranzitorie

și mai sunt edeme palpebrale și mai sunt multe multe alte lucruri… perfect normale, lucruri care se pot întâmpla în timpul nașterii naturale, bebe poate avea vânătăi pe față, pot fi ochișorii umflați, da, clavicula se poate rupe, poate avea pete roșii pe pleoape sau pe față – aceste hemangioame, poate să iasă ceva ușor modificat la analize uzuale, dar pentru că nu se găsește vreun microb anume, așa apare diagnosticul… Și stau să mă gândesc că poate nu le explicăm părinților suficient ce anume înseamnă fiecare diagnostic și ce implică și faptul că trebuie să stea liniștiți. Și de aici știri ca cea de mai sus. Și cu un reporter neinformat, un avocat binevoitor pac apare și procesul și scandalul și comentariile „medicii sunt nenorociți etc etc”. (nu mi-a plăcut nici comentariul reporterilor – părinții nu știu dacă fractura a apărut în timpul nașterii sau după – oarecum îmi dădea de înțeles că omul știe totuși că fracturile apar în timpul nașterii, dar a lăsat acest comentariu în speranța că poate poate un om va interpreta știrea la modul – fractură după naștere hmm dacă a dat cineva cu copilul de pereți sau l-a scăpat pe jos eventual. Ca să se adauge un pic de sare și piper la știre).

În fine greșeli de ambele părți repet, poate ar trebui să mai educăm un pic populația și oamenii și să explicăm fiecare pas și fiecare diagnostic și poate încet încet reporterii aceștia nu vor mai avea de lucru și poate, poate ar trebui să învețe și ei cum să prezinte știrile și să caute subiecte nescandaloase, în loc să le inventeze.. sau să le transforme după mintea lor…

Cezariană sau naștere naturală?

Aud des întrebarea asta și mă întreb… de ce pentru noi în România este o întrebare și o problemă de alegere? De ce este atât de ușor și pentru pacientă și pentru doctor să intre în spital și să bifeze relaxați: tăietură, anestezie generală sală de operații. Eu nu înțeleg decât parțial asta. Da înțeleg frica dată de naștere, durerile nașterii, problemele care pot apărea referitor la viața sexuală ulterior. Tabu-ul de unde ai ieșit din … în fine nu asta e problema. Nu sunt absurdă, nu sunt anti medicină și sunt medic, logic că nu as fi anti medicină. Doar că uneori se exagerează și nu se trage linia acolo unde trebuie după părerea mea.

Aș înțelege să faci cezariană sau să te panichezi dacă bebele a stat mult în travaliu și contracțiile nu mai sunt eficiente, bătăile inimii nu mai sunt ok și trebuie făcut ceva urgent. Dar cu un travaliu condus ok se intâmplă foarte rar, forcepsul și mai rar și bebeii ies ok. Nici cei din epidurală nu ies prea amețiți. Nu ca cei din cezariană. Și totuși e mecanismul care pregătește corpul copilului pentru prima respirație. Trecerea lui pe acolo, întreg mecanismul… da înțeleg, și mai ideal ar fi fără oxitocin, cu răbdare să se întâmple natural, eventual fără anestezie. Asta fiind cea mai naturală variantă. Dar totuși medicina a progresat și probabil se consideră inuman sa lași o femeie 24 de ore sau mai mult în travaliu. Hai să accelerăm tot procesul, scapă și mama de traumă mai repede, și copilul. E ok, e bine până la urmă. Da, ar trebui mesele să aibă altă poziție ca să se nasca și mai rapid. Cotul pe burtă al moașei traumatizează un piculeț mai ales mama. Dar mortalitatea a scăzut. Mortalitatea infantilă și maternă și e mai ok așa.

Dar cezariana? La alegere de frica durerii? Fără motive valide? Sau și mai rău de motive de concediu, dată a lunii, zodie, sau mai știu eu ce. Cred că asta mă scoate cel mai rău din sărite: la cerere. Vreau eu să fac cezariană. Ca să nu sufăr la naștere. Ca să-mi fie ușor. Ca să pot alege cât de cât ziua, ora. Să am motive să stau în pat 1-2 săptămâni apoi timp în care se ocupă altcineva de copil. Pentru că va fi foarte foarte greu. Pentru că durerea refacerii este mai mare decât durerea nașterii care trece. Hormonii dați de natură fac să dispară această durere rapid. Nu e nimic natural în cezariana la cerere și părerea mea este că este egoism. Da, suntem oameni, luăm alegeri greșite. Eu iau alegeri greșite când mănânc ciocolată deși am promis că nu mănânc. Cei care aprind țigară după țigară deși se urăsc apoi. Tot ce facem pătat de frică ne afectează motivele raționale și alegem greșit.

Si eu nu cred că mai putem să dăm o zodie cu ascendent și ce mai există unui copil programat pentru nașterea prin cezariană: „veniți joi, la ora 12 scriu în carnetul de la sală să ne programăm pentru cezariană”. E o alegere ne-naturală total, dictată de noi înșine, personalul medical, ordinea de pe tabelul din sala de operații și altele.

De aceea judec. Pentru că sunt om, femeie și așa suntem noi toți. Judecăm. Judec faptul că nu discută nimeni și nu se fac cursuri publice să știe lumea. Să se explice. Că durerea de naștere trece repede. Că există anestezie care ușurează asta. Că există medici și moașe care pot conduce travaliul minunat. Că progresul medicinei nu implică faptul că putem tăia și coase la loc uterul și scoate copilul în acest mod, fără să fie nevoie. Că organismul mamei și al copilului sunt pregătite pentru acest proces de la începuturile timpului. Si progresul din jurul nostru implică spital, oxigen, aparatură, medicamente pentru orice caz în care ceva nu merge cum trebuie.

Și știți oare că și din cezariene ies copiii cu forceps? Că pot fi amețiți, ciupiți cu bisturiul, se pot adapta și alăpta mai greu? Că veți merge foarte greu și vă veți ocupa dificil de copil la început?

Deci judec și mă rog să pot alege nașterea normală. Și să fie totul bine. Si cred că înțeleg de ce se alege cezariana. Pentru că in spital , procesul acesta este luat oricum din mâinile noastre. Tații nu sunt acolo, sunt doctori și asistente. Si dacă tot pierdem controlul în mare parte, atunci e mai ușor să îl pierdem cu totul. Să închidem ochii, să punem câmpuri chirurgicale pe noi și să așteptăm cu sufletul la gură sa auzim plâns de copil. Și psihic e mai greu. Și fizic e mai greu dar pare ușor. Pare mai complicat să îl scoți pe unde a fost proiectat să iasă. Si pare mai sigur și mai ușor să îl scoata o mână de doctor eficient. Știu și asta și nu judec drastic. Si nu judec mamele. Judec doar sistemul care este așa cum este. Dacă balanța s-a dus spre ceva ce nu ar fi trebuit sa fie pus pe masă în primul rând. Dar momentan nu am ce face….

 

Episodul viitor despre skin-to-skin, unul din marile idealuri- și de ce oare e atât de greu să mai acceptăm naturalul (zahărul brut de n ori mai sucmp decât zahărul alb deși primul este forma naturală… cam același lucru)